De când a început sezonul 2006-2007 la baschet – masculin, pentru că feminin nu avem de Divizia A, colegii mei m-au contaminat cu interesul lor pentru BC Mureş, cel puţin la nivel de suporter. Aşa că, de câte ori am fost în oraş (am lipsit la vreo două meciuri, cu "ciudă" aş spune, pentru că am ratat alte două victorii), nu am putut sta liniştită acasă, ştiind că baschetbaliştii noştri au nevoie de fiecare suporter pentru a învinge aşa numitele echipe titrate – nu le contest valoarea, ci poate lipsa celui de-al şaselea jucător – publicul pătimaş de la Târgu Mureş – care dă şi suflet unei competiţii ce se joacă pe coşuri.

Înfruntarea cu universitarii clujeni m-a supărat, aşa cum nu a reuşit să mă întristeze singurul meci pierdut acasă de către BC Mureş, la sfârşitul anului trecut. Valurile de suporteri – unii au avansat cifra 1000, care au rămas spectatori în faţa uşilor închise – pentru că aşa s-a dat ordin – m-au supărat în primă fază. Şi eu – ajunsă mai târziu de la o aniversare a unei persoane foarte dragi – am rămas pe dinafară, iar apoi după ce am luat o gură de aer rece, m-am plimbat minute bune în ploaie, m-am gândit că problema nu e doar că suporterii au rămas să audă uralele sprijinind pereţii – ceea ce nu e tocmai elegant, decidenţii trebuie să recunoască acest lucru -, ci că Sala Polivalentă este neîncăpătoare pentru dimensiunile pe care fenomenul baschetbalistic BC Mureş le-a luat. Pe care nimeni nu le anticipa. Poate doar suporterii care au început să vină în număr tot mai mare la Polivalentă, în condiţiile în care la început puteam să ne alegem unde să ne aşezăm, pe când acum ne surâde şi varianta stat în picioare, dar cu vedere bună.

Aşa că revenind, poate cei care au pe mâini bani publici vor lua în considerare şi un proiect de mărire a Sălii Polivalente, pe lângă suportul financiar pentru baschetbalişti, ca să ne putem aplauda şi noi