Pesterile situate in Parcul National Semenic - Cheile Carasului (judetul Caras-Severin) continua sa surprinda prin numarul mare de fosile valoroase descoperite de exploratori.
Conducerea Asociatiei Speologice “Exploratorii”, din Resita, impreuna cu elevii scolii cu clasele I-VIII din municipiul de pe Barzava si administratia parcului national, au pus la punct, saptamana trecuta, o mini-expozitie cu oase de urs de caverna, chiar in locul in care au fost descoperite, mai exact, in Pestera Comarnic.
Potrivit specialistilor, grota reprezinta una din putinele locuri de acest fel din Europa, unde au fost gasite oase ale lui “ursus spelaeus”, disparut in urma cu 15.000 de ani. “Cel mai urs dintre ursi”, cum a fost denumit ursul de caverna, avea dimensiuni impresionante, fiind in medie cu 20-30 la suta mai mare decat exemplarele de astazi.
Specialistii sustin ca acest animal putea masura pana la 3-4 metri inaltime, avand o greutate “respectabila”, de pana la 1.000 de kilograme. Pe langa restaurarea scheletului, membrii expeditiei au incercat sa reconstruiasca mediul natural al ursului de caverna, in perioada de hibernare.
La concurenta cu “Ion” si “Vasile”
Interesant este ca in “Pestera cu oase”, aflata nu departe de Pestera Comarnic, au fost descoperite, anii trecuti, si ramasite de schelet uman, care, dupa cum sustine Oana Teodora Moldovan, cercetator stiintific la Departamentul din Cluj-Napoca al Institutului de Speologie “Emil Racovita”, par arhaice in comparatie cu cele ale oamenilor moderni din Paleoliticul Superior.
Este vorba de craniul unui adolescent, de 14-16 ani, botezat cu numele de “Vasile”, precum si de celebra mandibula a lui “Ion”, despre care antropologii sustin ca dateaza de acum 40.000 de ani. El este considerat, astfel