- Diverse - nr. 28 / 12 Februarie, 2007 Se spune ca pe ce pun mana ucraineanul si muscalul nu mai lasa. Iar romanul crede ca, de ce iti este frica, nu mai scapi! Iata ca, dupa imbrancelile diplomatice starnite de Canalul Bastroie, Rada Suprema de la Kiev, sfidand cu aceeasi aroganta arhicunoscuta realitatile istorice, legile internationale si faptul ca Insula Serpilor, furata Romaniei in anul 1948, dupa Pacea de la Paris (1947), printr-un simplu proces-verbal, face obiectul unui contencios judecat la Curtea Internationala de la Haga, a denumit acest loc al talhariei asumate, cu o suprafata de 17 kilometri patrati, cu numele de Satul Alb. Furt clar, la drumul mare, al istoriei postbelice. Peste noapte, dupa stapanirea sovietica, "stanca nelocuibila", revenind Ucrainei, este populata cu militari si cu cetateni ucraineni. Partea romana cade, din nou, in capcana abil intinsa de vecinul viclean care inventeaza, in pofida tuturor dovezilor istorice, argumentele arti ficiale ale crearii, in cel mai pur stil diversionist al vestitului Potiomkin, a unei localitati pe harta Ucrainei, pentru a ne mai inhata, hoteste, o parte din teritoriul romanesc. Care-i secretul care a starnit, dintr-o data, o subita dragoste si un interes bolnav pentru acest teritoriu - "stanca nelocuibila" de pana acum? Unul singur: zacamintele de petrol si de gaze naturale! De fapt, aceasta-i blestemata consecinta a Tratatului cu Ucraina, semnat pe timpul presedintelui Emil Constantinescu, prin care s-a renuntat, cu nepermisa usurinta, la drepturile istorice ale Romaniei asupra Bucovinei de Nord, Basarabiei de Sud, Tinutului Hertei, ocupate de URSS, in anul 1940, prin Pactul Ribbentrop-Molotov, cand teritorii romanesti, care nu au apartinut niciodata vecinilor nostri de acum, dupa 1991 au intrat in componenta Ucrainei, mostenitoarea fostei Uniuni Sovietice. Vorba unui sugubat: "Ei _ cu luatul, noi _ cu d