Scăderea dobânzii de politică monetară va conduce la ieşirea din ţară a unor fonduri străine speculative După ce, în urmă cu un an, banca centrală majora dobânda de intervenţie Scăderea dobânzii de politică monetară va conduce la ieşirea din ţară a unor fonduri străine speculative După ce, în urmă cu un an, banca centrală majora dobânda de intervenţie cu un punct procentual pentru a limita efectele presiunilor de creştere a preţurilor, reducerea ratei la 8% va influenţa atât randamentul depozitelor şi preţul creditelor, cât şi cursul de schimb al monedei naţionale. Oficialii Băncii Naţionale au decis, la sfârşitul săptămânii trecute, reducerea dobânzii de politică monetară de la 8,75% la 8%. Asta pentru că rata inflaţiei a coborât, la finalul anului trecut, la 4,87%, sub ţinta de 5% a BNR, iar perspectivele privind evoluţia din acest an au şanse să fie pozitive. "Realizarea acestei performanţe s-a datorat politicilor monetare şi fiscale restrictive, coroborate cu deflaţia preţurilor volatile ale produselor alimentare, temperarea dinamicii preţurilor administrate şi aprecierea leului faţă de euro", precizează oficialii BNR. Astfel, pe parcursul anului trecut, preţurile la utilităţi nu au fost majorate, calendarul pentru creşterea acestor fiind devansat pentru 2007 şi 2008. Simultan, cursul mediu de schimb al monedei naţionale s-a apreciat cu aproape 3%. Decizia de a reduce dobânda de politică monetară vine după ce, în luna februarie a anului trecut, oficialii băncii centrale au hotărât să majoreze nivelul de la 7,50% la 8,50%. În acel moment, presiunile de creştere a preţurilor de consum indicau o rata a inflaţiei mult peste cea ţintită de BNR. Dobânzile ridicate au întărit moneda naţională Nivelul ridicat al dobânzii de politică monetară a atras fondurile speculative străine, ceea ce a condus, implicit, la aprecierea leului. Pe de altă parte, scăderea ratei dimi