Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valoarea totală a tranzacţiilor încheiate la Bursă a scăzut sub 200 milioane de lei

Publicat in Adevarul, luni 12 februarie 2007 ·

Rulajul minim, de 27,5 milioane lei, a fost înregistrat în ultima şedinţă la un volum de 34,6 milioane de acţiuni Ultima săptămână bursieră s-a "remarcat" printr-o scădere a Rulajul minim, de 27,5 milioane lei, a fost înregistrat în ultima şedinţă la un volum de 34,6 milioane de acţiuni Ultima săptămână bursieră s-a "remarcat" printr-o scădere a lichidităţii, valoarea totală a schimburilor fiind de numai 180 milioane de lei. Şedinţa de vineri a marcat şi minimul de lichiditate al ultimelor patru luni şi jumătate, cu o valoare de 27,44 milioane de lei, la un rulaj de 34,6 milioane de acţiuni. "Săptămâna bursieră trecută a fost uşor dezamăgitoare din cauza volumelor extrem de mici, prin raportare la această perioadă a anului, dar şi la aşteptările investitorilor. Cauzele majore pentru această situaţie sunt, în continuare, instabilitatea politică, fiscală şi legislativă, care contrabalansează percepţia pozitivă a aderării la Uniunea Europeană", a explicat, pentru Adevărul, Răzvan Paşol, preşedintele Intercapital Invest. Cele mai lichide titluri listate au resimţit o corecţie modestă, de 0,08% faţă de săptămâna anterioară, în timp ce indicele BET-Compozit, care monitorizează evoluţia tuturor acţiunilor din ring, s-a apreciat uşor, cu 0,11%. SIF Moldova, în topul lichidităţii, cu 26,8 milioane de lei Acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au înregistrat o depreciere medie săptămânală de 0,89%. În afară de titlurile SIF Banat-Crişana (SIF 1), care au crescut cu 0,89% în intervalul analizat, toate celelalte titluri SIF au raportat corecţii la bilanţul săptămânal. Cea mai mare coborâre, cu 1,65%, a fost "adjudecată" de titlurile SIF Oltenia (SIF 5). Acestea au închis, vineri, la cursul de 3,5700 lei/acţiune, faţă de 3,6300 lei, nivel la care se perfecta ultima tranzacţie cu o săptămână în urmă. Cu titlurile SIF 5 au fost încheiate schimburi în va

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 9 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 9 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 12 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

video Demonstrație de forță pentru Iga Swiatek! Cvintupla câștigătoare de Grand Slam s-a calificat în „sferturi” după 65 de minute

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Iga Swiatek (24 de ani, 4 WTA) a avut nevoie de doar 65 de minute pentru a o învinge pe Clara Tauson (22 de ani, 22 WTA) în optimile de finală de la Wimbledon. Poloneza s-a impus cu 6-4, 6-1, profitând de problemele medicale ale danezei. Swiatek a d

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 10 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°