O romanca in etate, care isi inchiriaza apartamentul de la bloc cu 50 de euro ziua, dar numai familistilor recomandati de romani vcivilizati" care au mai stat la ea, isi intreaba oaspetii ce si-au propus "sa viziteze" in Paris.

Repertoriul ei, la instalarea pe termen scurt a compatriotilor "temporari", e limitat, dar semnificativ pentru modul cum nu reusesc sa se simta niciodata de ai locului cei care traiesc aici de decenii. Dupa ce se intereseaza ce intentionezi "sa vizitezi" - Turnul Eiffel, Nôtre Dame, Muzeul Louvre, Palatul Versailles - , incep lamentatiile. Cat e ea de integrata, cu casa in oras, cu fata medic si cu nepoti nascuti cu tata francez, inca n-a reusit "sa viziteze" totul. "Ma credeti ori nu - spune batrana pe un ton ce contine si un mic procent de indaratnicie nationalista - am facut Bucegii, am urcat si pe Caraiman, dar Versailles-ul inca nu l-am facut." La toti romanii, memoria culturala amorseaza un simtamant durabil de culpa. Ne-am stabilit aici de cativa ani. Spun ei, cu un alean ce pare sa nu aiba solutie nici in viitorul apropiat - si totusi n-am urcat decat o data in Montmartre. Sau: N-am vizitat decat o data, la inceput, Luvrul. Cand doamna in varsta, careia i l-am recomandat pentru 50 de euro pe zi pe varul meu din Canada, m-a intrebat ce intentionam sa-i arat in Paris, am raspuns ca intai si intai vom vizita beraria din coltul strazii. Dupa care vom lua la rand toate celelalte berarii, cafenele si bistrouri din cartier, dar neaparat si cu prioritate pe acelea din statia de metrou Mouton Duvernet. Bineinteles ca doamna n-a apreciat replica, desi chiar si la anii ei i-ar fi fost de un castig. Parisul e unul dintre orasele unde e placut sa traiesti, nu conteaza cine esti si cati bani ai. Daca incepi sa inveti orasul de jos in sus si de la mic la mare, de la cafeneaua din coltul strazii la celebrele Dome sau Deux Magots, el devine cura