"Productivitatea nu este totul, dar pe termen lung este aproape totul", spune Paul Krugman, profesor de economie la Universitatea Princeton si ziarist la New York Times, inainte sa inceapa sa lucreze in jurnalism, scrie Financial Times.
Cuvintele sale sunt privite astazi aproape ca niste truisme. Cresterea rapida a productivitatii muncii - totalul Produsului Intern Brut pe fiecare ora de lucru - permite pietelor sa se extinda mai rapid fara a declansa o marire a inflatiei, cresterea standardelor de viata sau sa permita tarilor sa aleaga un program mai redus pentru angajati fara sa se inregistreze scaderea venitului.
Aproape fiecare politician promite cresterea ratei productivitatii in alegerile electorale, dar putini reusesc acest lucru.
In Europa, cresterea standardului de viata masurat dupa ponderea PIB pe locuitor a fost mai dificila in ultimii zece ani in timp ce in Statele Unite s-a inregistrat o crestere semnificativa. Conform cercetarilor meticuloase realizate de Conference Board (organizatie mondiala nonprofit de afaceri alcatuita directori executivi, care realizeaza studii de piata, cercetari si ofera statistici economice), organizatia internationala de afaceri de la Universitatea Groningen din Olanda, cauza este una simpla: cresterea lenta a productivitatii.
Intre 1987 si 1995, cresterea medie anuala a PIB pe ora lucrata in cele 15 state din vechea Uniune Europeana era de 2,2%, in comparatie cu 1,1% din Statele Unite. Acest lucru a permis ca diferenta dintre standardele de viata din Europa si Statele Unite sa ramana relativ constante, in timp ce europenii munceau mai putin si beneficiau de mai mult timp liber. Europenii se simteau superiori in comparatie cu americanii suprasolicitati care aveau tot mai multe probleme de sanatate.
Intre 1995 si 2006, cresterea productivitatii din Statele Unite a atins o medie anuala de 2,3%,
