Procurorii anticoruptie brasoveni au dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a functionarului public Sorin Crivat, consilier evaluare-examinare, fost sef al Corpului de Control al Ministerului Integrarii Europene, fost sef al structurii de securitate la Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie din cadrul Ministerului Economiei si Comertului - pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta. Dosarul, in care a fost deferit justitiei pentru favorizarea infractorului si Dumitru Preda, a fost trimis spre solutionare Tribunalului Brasov.
Potrivit rechizitoriului, in perioada 28 aprilie 2005 - 1 septembrie 2006, folosindu-se de functiile detinute, Crivat a pretins de la administratorul unor firme din domeniul petrolier 10% din profitul acestuia, primind prin intermediari aproape 32.000 euro.
In schimbul acestei sume, Crivat a lasat sa se inteleaga ca poate influenta functionarii DGFP Valcea, respectiv Administratia Finantelor Publice Brezoi, determinandu-i sa elibereze autorizatii de utilizator final (documente necesare societatilor comerciale care achizitioneaza uleiuri minerale neaccizabile de la rafinarii).
De asemenea, Crivat sustinea ca are influenta asupra functionarilor Garzii Financiare in vederea opririi unor eventuale controale care erau in curs de efectuare la firmele persoanei denuntatoare. Sorin Crivat a fost demis din functia de consilier evaluare-examinare din cadrul Ministerului Integrarii pentru motive disciplinare.
In ceea ce-l priveste pe Dumitru Preda, acesta a fost acuzat de favorizarea infractorului dupa ce, pretinzand ca este ofiter sub acoperire, a depus la Administratia prezidentiala un asa-numit raport informativ, in scopul tergiversarii si chiar opririi urmaririi penale ce fusese declansata de organele judiciare.
Procurorii anticoruptie brasoveni au dispus trimiterea i