Investitorii imobiliari au ras Bucureştiul de fabrici şi uzine. Pe aceste terenuri se înalţă clădiri care valorează sute de milioane de euro. Dacă urmărim orice fabrică ridicată până în 1989, descoperim că, pentru mai mult de jumătate din amplasamente, au şi fost realizate proiecte de schimbare a destinaţiei. Procesul se va accelera în perioada imediat următoare. Fiecare proiect mare, de mall, centru comercial de cartier, ansamblu de apartamente, care se desfăşoar

Investitorii imobiliari au ras Bucureştiul de fabrici şi uzine. Pe aceste terenuri se înalţă clădiri care valorează sute de milioane de euro.

Dacă urmărim orice fabrică ridicată până în 1989, descoperim că, pentru mai mult de jumătate din amplasamente, au şi fost realizate proiecte de schimbare a destinaţiei. Procesul se va accelera în perioada imediat următoare.

Fiecare proiect mare, de mall, centru comercial de cartier, ansamblu de apartamente, care se desfăşoară pe o suprafaţă mai mare de 2.000-3.000 mp, este un caz de reconversie. Şi este de ajuns să apară un astfel de proiect într-o zonă industrială, că vecinii îi urmează imediat exemplul.

Cum poţi pune mâna pe un astfel de teren, chiar şi cu o fabrică pe el? Este o acţiune dificilă, ce se poate realiza doar printr-un contract de vânzare-cumpărare, în care partener este o societate deja privatizată, care ţine la preţ şi vrea să facă o afacere din relocare. În urmă cu câţiva ani, afacerea era mult mai simplă, oamenii de afaceri versaţi în imobiliare sau fonduri străine de investiţii cumpărând pe preţuri mult mai mici fabricile de la AVAS sau de pe bursă. Aşa se face că un fond american de investiţii, NCH, deţine Uzina de Maşini Electrice Bucureşti (UMEB), căreia îi păstrează activitatea de bază, dar va şi construi, în curtea acesteia, cel mai