Odata cu extinderea Timisoarei spre comunele aflate in imediata sa vecinatate, municipiul s-a mai procopsit cu cateva probleme care pareau a fi, la un moment dat, sub control. Una dintre acestea, asupra careia vom zabovi in cele ce urmeaza, este cea a cainilor fara stapan si a pisicilor vagaboande.
Edilii sustin ca cele mai multe patrupede au fost adunate de firma angajata pentru ecarisaj tocmai din zonele-tampon dintre oras si comunele periurbane. Numai anul trecut au fost prinsi peste 4.200 de caini fara stapan si doar putin peste o mie si-au gasit noi proprietari.
Ca in orice situatie, si aici sunt doua aspecte: cel bun este ca zonele preferate de haitele de caini vagabonzi sunt, de regula, terenurile virane de la marginea orasului, mai putin populate, iar partea neplacuta este ca animalele sunt aproape salbaticite si potential periculoase, chiar daca riscul accidentelor e mai mic decat in - sa spunem - cartierele centrale.
Nu mai punem la socoteala faptul ca haitele vaneaza animale mici, iar resturile acestora sunt potentiale surse de infectie, la fel cum sunt si cainii batrani sau bolnavi care isi gasesc sfarsitul pe campuri. În Timisoara, insa, se mai intalneste un fenomen interesant din acest punct de vedere. Aproape ca nu exista imobil in oras care sa nu-si aiba propriii catei, aciuati pe langa scara blocului si care primesc zilnic mancare de la locatari.
Iar atunci cand hingherii incearca sa prinda aceste patrupede pentru a le duce la adaposturi, se gaseste cate un binevoitor care sa le ascunda pana trece primejdia. La fel se intampla si cu pisicile, care de regula stau ascunse in subsolurile blocurilor.
La scara mult mai mare decat ce se intampla in blocurile de cartiere se petrec lucrurile la marile companii. Si aici cainii metisi sunt in largul lor, chiar daca unii dintre ei, obisnuiti sa pazeasca bunurile societatii care-i hranes
