Sportul romanesc a intrat de ani buni pe o panta descendenta, reflectata de performantele din ce in ce mai slabe inregistrate la competitiile de anvergura. Sa amintim numai faptul ca anul trecut Romania a avut un singur campion mondial - pe gimnastul Marian Dragulescu, la sol si sarituri. Indreptatit, majoritatea specialistilor nostri privesc cu ingrijorare catre Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, si cu disperare catre cele de la Londra, din 2012.
Baza de selectie este din ce in ce mai saraca, iar sansele de a descoperi tinere talente sunt din ce in ce mai reduse. Cum s-a ajuns in aceasta situatie? Toata lumea a fost de aceeasi parere: dupa 1990, activitatea cluburilor sportive scolare a fost neglijata, iar copiii au fost din ce in ce mai putin stimulati sa se indrepte spre sportul de performanta. Din pacate nimeni nu a luat nicio masura pentru indreptarea situatiei!
Rasfat pe vremea lui Ceausescu, conditii insalubre acum
Fara fonduri, sau cu bani prea putini, cluburile sportive scolare, care alta data cresteau mari performeri, sunt aproape falimentare in momentul de fata. Din 1998 si pana anul trecut, Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC), sub jurisdictia caruia se afla CSS-urile, nu a mai alocat fonduri pentru aceste unitati ale sale. Abia in 2006 s-a reluat finantarea CSS-urilor, dar sumele alocate reprezinta aproximativ 10 la suta din necesitati. “Anul trecut am primit primii bani dupa multa vreme, pentru reparatii si material sportiv (n.r. - fonduri cu care majoritatea cluburilor au inceput renovarea bazelor si a sediilor)”, ne-a spus Stelian Calinescu, directorul CSS 5 din Bucuresti. Pentru pregatire si competitii insa, care inseamna practic finalizarea activitatii, finantarea a fost mai mult decat modesta, astfel incat in prezent participarea elevilor-sportivi la competitii se face mai mult pe banii parintilor. “Am ajuns
