Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tezele cu subiect unic se pot amâna până la toamnă

Publicat in Adevarul, miercuri 14 februarie 2007 ·

Ministrul educaţiei, Mihail Hărdău, a semnat, luni, ordinul de aprobare a tezelor cu subiect unic. Ele vor fi introduse din al doilea semestru al anului şcolar 2006-2007, la clasa a VII-a. Ministrul educaţiei, Mihail Hărdău, a semnat, luni, ordinul de aprobare a tezelor cu subiect unic. Ele vor fi introduse din al doilea semestru al anului şcolar 2006-2007, la clasa a VII-a. Principala modificare adusă metodologiei tezelor cu subiect unic este că fiecare lucrare va fi corectată de câte doi profesori din afara şcolii, şi nu de unul, cum era prevăzut iniţial. În cazul în care între evaluările profesorilor corectori apare o diferenţă mai mare de un punct, lucrarea în cauză va fi reevaluată de un al treilea corector. Notele obţinute la aceste teze vor avea o pondere de 25 la sută din media semestrială. Durata tezei va fi de 50 de minute, iar evaluarea va fi făcută de alţi profesori decât cei ai şcolii în care s-a susţinut teza. Rezultatul lucrării nu poate fi contestat Tezele cu subiect unic vor avea acelaşi statut ca lucrările date până acum de elevi, deci notele nu vor putea fi contestate. Subiectele vor fi elaborate la nivel naţional de Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare şi vor conţine teme din programa şcolară de clasa a VII-a , predată în semestrul II. Oficialii din MEdC spun că subiectele vor avea un nivel mediu de dificultate, care să permită rezolvarea lor în 50 de minute.

Variantele de subiecte vor fi postate pe pagina electronică a Ministerului Educaţiei cu cel mult 10 zile înainte de data la care au fost planificate tezele cu subiect unic. Elevii pot fi reprogramaţi să susţină fiecare teză la care au absentat, numai o singură dată. În timpul tezei vor fi supravegheaţi de către doi profesori asistenţi pentru fiecare sală de clasă. Calendarul examenelor Prima sesiune pentru tezele cu subiect unic va începe în penultima lună de şcoală, după c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum o ora
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 40 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 14 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 38 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 11 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°