Monica Macovei şi Guvernul care a susţinut Ordonanţa DIICOT au fost puşi cu botul pe labe. Parlamentul, un corp perceput mai mult ca un apendice decorativ în rândul puterilor din România, pare că s-a trezit, iar aleşii care îl compun vor să arate că ţara noastră este republică semi-parlamentară şi nicidecum semi-guvernamentală sau semi – prezidenţială. Aproape unanim, cu excepţia celor ai PD – o bănuială – doar, parlamentarii au votat pentru suspendarea ordonanţei DIICOT.

Nu aş fi protestat vreodată împotriva vreunui act care reformează Justiţia, dacă acesta permitea pe de o parte ca magistraţii să îşi poată face treaba cât mai performant şi eficient, iar pe de altă parte să nu atenteze la drepturile şi libertăţile omului garantate de Constituţie şi alte convenţii la care România este parte. Dar Ordonanţa DIICOT mi s-a părut mai atentatoare la drepturile şi libertăţ ile cetăţeneşti decât orice act normativ care reglementează activitatea serviciilor secrete din România. De asemenea, nici legea privind înfiinţarea şi organizarea DNA, PNA pe stil vechi, nu mi s-a părut cu atâtea îngrădiri, cu toate că prin aceasta s-a legiferat delaţiunea – ridicată la rang de probă supremă prin ordonanţa DIICOT – respectiv abuzurile procurorilor DNA – iar mass-media au fost doar o parte a victimelor ascultărilor ilegale de telefoane, spre exemplu. Într-un fel, dându-le procurorilor DIICOT puteri aproape superstatale şi dreptul de a dispune de viaţa şi activitatea oricărui cetăţean al României, libertăţile noastre au fost anulate.

Noroc că pentru scurt timp. Noroc cu parlamentarii, cu toate că nu credeam că am să spun acest lucru vreodată. Este normal, poate, ca DIICOT să beneficieze de mai multe mijloace pentru a putea soluţiona cazurile de criminalitate organizată şi de terorism, dar de ce mie, ca cetăţean, să îmi fie anihilat dreptul la viaţă privată? Nu era suficien