Observatorul cultural nr. 100/2007 a publicat un „drept la replica“ al dlui Michael Shafir cu referire la editorialul meu din Ziua intitulat De la partizanii din Munti la Mota si Marin. in loc de explicatii si concluzii, cititorul Observatorului a gasit numai imprecatii. Ce va intelege el din acuzele iesite din fire ale autorului?

in articolul din Ziua nu am folosit numele „profesorului universitar“ care daduse interviul invocat de mine tocmai pentru a evita efectele parazite ale personalizarii. Dupa cum se vede, nu am reusit. Iata cum stau lucrurile.

in editorialul meu scrisesem urmatoarele: „...un profesor universitar deplingea prezenta in Raportul Tismaneanu a amplei referiri la partizanii din munti.“. Apoi citam enuntul profesorului: „intre victime, nu toata lumea a fost chiar o victima“. Cine va merge la textul domnului Shafir va gasi exact aceste cuvinte. Am adaugat ca exclamatia „Doar si-au dorit moartea!“ – cu referire la legionarii ucisi de comunisti –, constituie o forma de fundamentalism anti-legionar. Ghilimelele sintetizeaza – in lupta cu limita celor 3.500 de semne – enuntul din interviu: „legionarii si-au urmat pina la capat credo-ul: moartea, sfinta moarte legionara“. Am tradat oare sensul ideii domnului Shafir? Asa cum Goma nu este un negationist al crimelor din Transnistria, la fel „dl profesor“ nu este un negationist al crimelor carora le-au cazut victime legionarii. Amindoi insa le gasesc o justificare. in cazul dlui Shafir, invocarea „sfintei morti legionare“ sugereaza o jubilatie, un fel de a spune „Nu asta au vrut!?“...

Cind cel care ia interviul dlui Shafir intreaba surprins „Ce nume ar trebui sa dispara din raport?“, acesta sustine ca nu a vorbit despre eliminare. Dar reclama: „Uitati-va insa la spatiul acordat lui Ogoranu in raportul victimelor fata de spatiul acordat celorlalti“. Cit este acest spatiu? Circa