Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actiunea "Caroseria" va scapa orasul de vehiculele abandonate

Publicat in Vocea Brailei, joi 15 februarie 2007 ·

Pe parcursul zilei de ieri, Politia Comunitara, impreuna cu angajati ai Braicar, a iesit la ridicarea masinilor abandonate pe spatiul public. Actiunea "Caroseria" a demarat in toamna anului trecut, ieri fiind prima zi cind, dupa identificari si somatii, s-a trecut la ridicarea efectiva a acestora. Aceasta s-a desfasurat in conformitate cu prevederile Legii 421/2002, privind regimul juridic al vehiculelor fara stapin sau abandonate pe terenuri apartinind domeniului public sau privat al statului. In lunile septembrie-noiembrie, politistii comunitari au identificat 685 astfel de autovehicule. Dupa identificarea acestora, intr-o prima etapa, politistii comunitari impreuna cu specialisti ai "Braicar" au luat in evidenta 204 masini pe caroseriile carora au lipit somatii, in care se cerea proprietarilor sa le ridice in termen de 10 zile. In acelasi timp s-a intocmit si un proces-verbal de constatare in care erau mentionate caracteristicile si starea improprie a acestuia de a circula pe drumurile publice. Dupa ce au iesit la reverificarea in teren a vehiculelor somate, s-a constatat ca multe dintre ele au fost ridicate de pe domeniul public, raminind nemiscate un numar de 51 de vehicule, carora le-au fost intocmite dosare individuale. Pentru cei care nu au bagat in seama somatiile, primarul Constantin Cibu a emis o dispozitie prin care vehiculul era declarat abandonat, dar si o alta somatie, prin care le solicita proprietarilor, pentru a doua oara, sa ridice masina, in termen de 5 zile, din locul in care a fost identificat. Actiunea ce a avut loc ieri s-a desfasurat ca urmare a faptului ca acestia nu au raspuns nici la cea de-a doua somatie in urma careia s-a emis o dispozitie de ridicare, astfel incit masinile au trecut in proprietatea administrativa teritoriala. Dupa ridicare, au fost depozitate pe platforma chimica a fostului Combinat. Din momentul in care masina a fost r

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum o ora
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 51 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 5 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 4 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 3 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum o ora
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 5 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-3°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°