„Artistii si criticii nu trebuie neaparat sa se simpatizeze, dar e util ca ei sa coexiste intr-o atmosfera de onestitate si respect reciproc.“ In astfel de termeni pune spinoasa problema a relatiilor dintre practicieni si teoreticieni Tim Ashley, unul dintre cronicarii muzicali ai cotidianului britanic The Guardian.

Sa ne amintim: The Guardian e acel ziar londonez la care cronicar teatral en-titre e Michael Billington, eroul fara voie al unei maaari dezbateri critice din urma cu trei ani (cind, invitat la Festivalul National de Teatru – care coincidea, atunci, cu marea conferinta a AICT-ului –, omul s-a aventurat sa-si manifeste nemultumirile fata de Trei surori al lui Radu Afrim si Romeo si Julieta al lui Bocsárdi). The Guardian e o publicatie de orientare prolaburista (deci, de stinga), care, in materie de arte, se arata a trai intr-un mic paradox: toti cronicarii lui (sau ei) sint tineri (sub 40 si de ani, adica), extrem de dinamici si coltosi, mai putin in ce priveste teatrul – recte, dl. Billington, pe care istoria personala si virsta (prin asta vreau sa inteleg multii ani petrecuti printre oamenii de teatru britanici) il fac deosebit de impaciuitor si mai degraba conservator.

Ei bine, ca sa ajungem la tema despre care vorbea Tim Ashley, trebuie spus ca, pe linga paginile de arte care apar pe hirtie, site-ul de la The Guardian cuprinde si un blog, o sectiune interactiva in care cronicarii lanseaza dezbateri, publicind texte ce nu apar in alt format. Iar marea tema de discutie a acestui inceput de an, la care au contribuit toti criticii ziarului, en-titre si colaboratori, este... Pot fi criticii si artistii prieteni?/Can critics and artists be friends?. Pentru ca, asa cum era de banuit, singurul care nu are o problema in aceasta chestiune (care i se pare foarte usor de transat) este Michael Billington (vezi If you can’t write honestly, change j