Nu pricep si pace de ce trebuie musai ca si televiziunile noastre sa preia formatul unor emisiuni cu un continut care, pe mine cel putin, ma dezgusta cu mult inainte de a ma revolta. La urma urmelor, mi se poate raspunde repede: „De ce te uiti, Amalia? nu te obliga nimeni.“ Este adevarat, dar zapatul a devenit un fel de tic nervos, precum rosul unghiilor la copii si mincatul semintelor la adolescenti. Daca nu mai frunzarim carti, pentru ca nu mai cumparam en gros din motive nu doar financiare, am reusit sa stric doua locuinte din cauza hirtoagelor de tot felul – ce exemplu dam noi copiilor? – in schimb, mutarea de pe un post pe altul a devenit un fel de viciu, ca sa nu spun mai mult. Nu reusim sa ducem un film la capat daca nu aruncam o ocheada la „Stiri“, nu reusim sa privim la un talk-show cap-coada, daca nu fugim repede la CNN cind se prezinta noua colectie primavara-vara a lui Roberto Cavalli la Milano si cea mai recenta iesire la rampa a lui Issey Miyake la Tokio. Voiam sa atrag atentia CNA-ului ca aparitia unui nou gen distractiv de wrestling, un fel de paruiala-cafteala intre fete despuiate, de cea mai vulgara expresie a feminitatii, ar putea atrage sanctiuni.

Nu sint o pudibonda, dar pur si simplu nu pot intelege criteriul estetic dupa care se entuziasmeaza americanii, cei care au inventat si luptele K1, cu genunchi trasi in ficat si lovituri de picior in cap care ma crispeaza, la noua – pe la noi ajunsa cel putin, nu am cercetat cind a aparut „genul“ – aventura sportiv-erotica. Orice mi s-ar spune, ca si in antichitatea greco-romana luptatorii se prezentau in costumatie adamica, faptul ca frumoase tinere femei – oare sint virgine sau obligatoriu multipare? – pline de calitati poate nu doar fizice, sint obligate sa se bata-bata-de-a-binelea mi se pare odios. Nimic, dar nimic amuzant. Daca luptele de sumo, ce fac parte din patrimoniul spiritual,