Compania amorului in cele mai frumoase 100 de poeme romanesti
Antologie intocmita de Petru Romosan.
Editura Compania, Bucuresti, 2007, 176 p.
Dificultatile liricii de dragoste – acesta este titlul unei poezii a lui György Petri, si primele versuri suna asa: „Nu pot, deci, sa scriu nimic/ despre ochii-ti frumosi?“. Petri, unul dinte cei mai mari poeti ai literaturii maghiare, s-a remarcat si prin faptul ca a stiut sa puna degetul pe rana: a gasit intotdeauna temele nerezolvate si de mare interes. in cazul de fata, a aratat contradictia dintre pornirea poetului de a vorbi despre dragoste si fiinta iubita, de parca nu s-ar fi intimplat nimic din secolul al XVII-lea si pina astazi, si stiinta amara ca s-a intimplat enorm de mult.
Sa nu creada nimeni ca ma pierd printre paralele desarte. Nu se poate sa nu fi auzit un poet roman macar o data: „De ce nu scrieti versuri frumoase ca ale lui Eminescu?“. Daca schimbam numele cu cel al lui Petöfi, intrebarea asta mohorita devine cum nu se poate mai maghiara.
Pentru cine poate emite o fraza asa desueta si punitiva, desigur ca nu ar admite in veci ca frumoasa poezie teribilista a lui Dimitrie Stelaru e literatura: „Ce-mi pasa daca-mi incui usa/ Si adorm beat linga prag!/ Stiu ca esti aproape de mine/ Si-ti sint cit Dumnezeu de drag“ (Olivia). Desigur, nu e „literatura“ nici Vis cu institutoare al lui Leonid Dimov: „Am lovit-o-n laringe cu trident milostiv“. Leda de Marin Sorescu e curata blasfemie, iar Roman de Florin Mugur, de ne-nteles. Nu se stie ce vor poetii de astazi, spune ipocritul gentilom, si nu-i pasa ca cei trei, din pacate, nu mai sint deloc „de astazi“.
Pentru mine, Roman este unul din virfurile antologiei redactate de Petru Romosan. „Lasa hirtiile, imi striga pieptanindu-se. s…t Vreau s-o sarut, o las sa vie,/ dar cineva-ntre gura mea si-a ei/ asaza lent/ o foaie d
