Dupa ultima sedinta a Senatului, este clar ca nu mai au nici un rost comentariile la adresa parlamentului. La foarte putin timp de la intrarea in UE s-a intâmplat ceea ce toti doream sa se intâmple; parlamentarii s-au europenizat subit, au devenit mai patrioti, mai responsabili, mai motivati. Sunt mândru de Senatul meu si cred ca multe tari ar dori unul la fel. Pentru binele umanitatii, l-am putea ceda oricui doreste, chiar fara licitatie; vom reusi imediat sa incropim altul la fel. Putem deci sa ne ocupam de problemele noastre serioase. Pe 11 februarie s-au implinit 100 de ani de la marea rascoala a taranilor, rascoala justificata de saracia lor si de cupiditatea arendasilor. Au existat, din pacate, multe victime umane. Nu atâtea cât a prezentat propaganda comunista care, in plus, dupa '89, ca sa micsoreze sansele electorale ale PNL, i-au facut responsabili pentru victimele rascoalei. Adevarul este ca la putere erau conservatorii. Mai mult, dupa terminarea rascoalei, PNL, prin vocea lui I.G. Duca, a intervenit in parlament pentru mai drepte „invoieli agricole“. Bine, dar acesta era autenticul partid liberal; mai târziu insa a devenit precum cel de azi; au existat sciziuni, au aparut tradatori printre fruntasii partidului. Taranimea a constituit, in cursul istoriei, principalul stâlp al patriotismului si românismului; bun de carne de tun, bun pentru a munci, in conditii aspre, bun de folosit in alegeri, taranul n-a fost totdeauna rasplatit asa cum merita. Patriotismul lui era legat de pamânt; de aceea, inaintea primului razboi mondial, multi au plecat sa strânga bani pentru ca, la intoarcerea in tara, sa-si cumpere pamânt; dar putini s-au intors. Dupa terminarea primului razboi mondial, multi dintre cei care au luptat in razboi au primit ceva pamânt. Oamenii gospodari au reusit sa-si incropeasca o gospodarie, uneori infloritoare; o oarecare pace sociala s-a infiripat