In aceasta perioada sint deschise in Bucuresti doua expozitii, pot spune speciale, pe care nu le intilnim prea des pe simezele salilor noastre. La Muzeul Cotroceni, Bogdan Vladuta ne ofera experienta sa culturala dupa o bursa de doi ani la Roma, iar in salile de expozitii ale Teatrului National, sala Etaj 3/4, cunoastem experienta Ioanei Batranu in mediul german, dupa un an de bursa la Bamberg. Voi consacra, timp de doua numere, spatiul acestei rubrici celor doua expozitii, intrucit fiecare aduce o experienta artistica proprie in contactul cu alte lumi, vorbesc, mai ales pentru tinara generatie, despre importanta cunoasterii, a experientelor culturale, despre felul in care sintem pregatiti sa le asimilam.
Bogdan Vladuta este un tinar plastician a carui prima expozitie am vazut-o la Galeria Catacomba, in 1999. Aflat atunci doar la trei ani de la terminarea Academiei de Arte din Bucuresti, am fost surprinsa de maturitatea lui, de siguranta cu care opta pentru un tip de arta in care demonstratia mergea spre o expresie minimala, iar problematica se concentra asupra unei dimensiuni existentiale, ce viza limitele unei experiente totale. La cei 28 de ani, Bogdan Vladuta ne vorbea despre o experienta traita numai din perspectiva incercarii finale, acolo unde lucrurile sint importante prin continutul lor spiritual, esente pentru care materialitatea isi pierde importanta.
Asa interpretam urmele mai mult desenate pe scinduri negeluite, siluete si obiecte, intr-o geometrie menita a sublinia forma, prezenta estompata a materiei inerte. Pot spune acum, la un interval de sapte ani, cind ii vad cea de-a doua expozitie, ca Bogdan Vladuta este tipul de artist ce isi asuma in mod constient acest exercitiu al privitului ca autodefinire, ca o confesiune facuta din perspectiva grava a existentei. El este tipul de artist ce nu se lasa tulburat de lucrurile treca
