Sorin Mitu
Transilvania mea. Istorii, mentalitati, identitati
Editura Polirom, Colectia „Historia“, Iasi, 2006, 462 p.
O carte intitulata Transilvania mea indica, dintru inceput, o pozitionare subiectiva, unde subiectivitatea poate fi interpretata deopotriva ca un act de curaj sau ca o masura de precautie. Cu toate ca este vorba de o tema inca delicata, cel putin in registrul unei istorii care arareori se arata a fi capabila de autodepasire, pare ca autorul se rupe de pretentia emiterii unor adevaruri tari despre spatiul geografic si simbolic ce poarta numele de Transilvania.
In locul acestor presupuse adevaruri tari, ce difera in functie de apartenenta etnica a celui care le propune (caci, observa Sorin Mitu, nu exista astazi „nici macar un singur specialist roman care sa nu afirme ca «romanii au fost in Transilvania» si nici macar un singur specialist maghiar care sa nu fie convins ca «romanii nu au fost in Transilvania», in nu mai stiu care secol obscur, de parca regulile argumentatiei istorice s-ar distribui dupa criterii etnice!“), autorul volumului publicat de editura (ieseana) Polirom indrazneste sa ofere spre citire o serie de reflectii critice a caror premisa este insa exprimata printr-o frumoasa transpunere literara a unui proces socio-psihologic: „Reluind datele unei teorii stiintifice, Miguel de Unamuno a figurat deosebit de plastic aceste raporturi, observind ca, de fiecare data cind doi indivizi, Ion si Toma, se afla intr-o relatie oarecare, la aceasta relatie participa, de fapt, nu doua, ci sase personaje: trei Ion – Ion cel real, Ion cel ideal al lui Ion, Ion cel ideal al lui Toma – si trei Toma – Toma cel real, Toma cel ideal al lui Toma, Toma cel ideal al lui Ion“.
-
in atare conditii, Sorin Mitu nu face altceva decit sa indice o cale decenta de urmat in analiza si critica istoriei Transilva
