La 4 februarie 1948, premierul Romaniei, Petru Groza, face cadou Insula Serpilor noului aliat al tarii, Uniunea Sovietica, dimpreuna cu alte citeva insulite din zona Chilia. Luarea in primire a darului are loc in cadru festiv chiar pe insula, 20 de luni mai tirziu, cu ocazia semnarii procesului-verbal de predare primire in care se precizeaza ca aceasta va intra in posesia Republicii Sovietice Socialiste Ucraineene. Protocolul si Procesul-verbal vor fi confirmate si intarite prin Tratatul privind regimul frontierei romano-sovietice, semnat la Bucuresti in 1961.
Dupa dezmembrarea URSS, potrivit dreptului international, Ucraina mosteneste linia de frontiera stabilita intre Romania si Uniunea Sovietica. Diplomatii de la Bucuresti nu au incercat sa recupereze Insula Serpilor, dar au lasat mereu senzatia ca au facut concesii serioase Kievului, fara a primi in schimb recunostinta ucrainenilor. Pornind de la aceasta falsa ipoteza romanii ar fi vrut sa demonstreze, mai ales dupa descoperirea uriaselor zacaminte energetice din jurul Insulei Serpilor, ca insula este doar o stinca. In acest caz nu ar avea drept la platou continental, iar zona de zece kilometri disputata de cele doua tari, in care s-au gasit uriase resurse de petrol si gaze, ar reveni preponderent Romaniei. Demonstratia Bucurestiului este insa greu de facut, fiindca Insula Serpilor a fost mereu locuita, atit in perioada tulbure in care era administrata ba de Imperiul Otoman, ba de cel tarist, cit si dupa ce a trecut in proprietate romaneasca sau dupa ce a fost preluata sub jurisdictia URSS. Fie ca a fost fort militar, punct de observatie sau loc de refugiu in caz de furtuna, pe Insula Serpilor a existat mereu o comunitate care a populat-o.
Lipsita de absenta argumentelor, de abilitati diplomatice si sub presiunea timpului, Romania a renuntat la negocierile cu Ucraina si a decis cu acord
