Este titlul cartii despre care se vorbeste cel mai mult la Paris, in acest moment. Autorul este un profesor universitar care nu se ia in serios, prin urmare, cineva foarte serios. A scris numeroase carti, dintre care mi-au ramas in minte Comment améliorer les oeuvres ratées? si Peut-on appliquer la littérature à la psychanalyse?. De unde se vede ca autorul nu se teme sa-si puna intrebari la care se gindeste toata lumea, dar nimeni nu indrazneste sa le formuleze in public.
Dl Bayard insa nu se teme de nimic. De exemplu, nu-i e teama sa spuna ca n-a citit niciodata (sau doar a rasfoit) unele dintre cartile despre care le vorbeste studentilor sai la curs. Daca cei din urma ii acordau prestigiul de autoritate pe care il acordam in general unui profesor, de acum incolo ei stiu la ce sa se astepte. Dl Bayard se simte cumva vinovat pentru atita lucru? Nicidecum. Da chiar un exemplu, pe bibliotecarul din romanul lui Robert Musil, Omul fara insusiri, stapin peste o biblioteca de mii de volume, pe care nu le-a deschis niciodata. El prefera sa nu se adinceasca in labirintul infinit al lecturii si sa pastreze o viziune de ansamblu: asta inseamna, dupa dl Bayard, sa fii cultivat. Asa cum nu-i nevoie sa te duci pina la Pekin ca sa stii sa-l arati la harta, nu e necesar nici sa citesti Shakespeare ca sa stii ca Shakespeare e un geniu al teatrului.
Ce e amuzant la dl Bayard e ca are un simt ascutit al paradoxurilor. El explica, de pilda, foarte bine cum i s-a intimplat sa tina cursuri bune raminind la suprafata lucrurilor, fara sa intre in amanuntele unor opere pe care doar le rasfoise. E o oarecare intelepciune in impartialitatea ignoranta, care nu inseamna neaparat o tradare. Dar pina la ce punct? Dl Bayard se fereste s-o spuna... in fond, ceea ce-l deranjeaza e ideea ca literatura, cultura sint niste domenii rezervate unei elite, unor oameni mai putin o
