Inainte de 1989, plecarea definitiva a unui scriitor din Romania echivala cu moartea lui civila si auctoriala, pe intinderea patriei "tradate". Cartile din bibliotecile publice ii erau puse la index, iar numele ii disparea, pur si simplu, din analizele, comentariile si cuprinsul literaturii autohtone, ramanand sa subziste (tot mai indepartat, tot mai vag) in conversatiile private ale celor care il cunoscusera.
Exilatul isi pierdea nu numai tara, ci si poporul, colegii, prietenii si cititorii, talentul si inteligenta creatoare, notorietatea si chiar identitatea.
Ca pentru a contrabalansa, in sensul dreptatii, aceste proceduri orwelliene, lumea noastra literara s-a deschis, dupa Revolutie, cu un entuziasm indescriptibil catre fetele diverse ale exilului romanesc: editari si reeditari masive, premieri generoase, multiple intalniri, simpozioane, colocvii, tot atatea ritualuri de initiere in experienta existentiala a Exilatului. Acesta a inceput sa fie, tot mai frecvent, vazut categorial si grafiat cu o majuscula simbolica; citit, admirat, contemplat, daca nu cu emotie sincera, cu o extatic-oportuna fericire latita pe figura.
Opacitatea resentimentara de ieri contrasteaza intr-un chip aproape comic cu "deschiderea" de azi, lipsita de substanta umana si de spirit critic. In fapt, microlumile romanesti din afara granitelor nationale nu fac decat sa reia in mic modelul de acasa, constituindu-se in buna masura ca duplicate ale unui climat extrem de familiar. Aceleasi vanitati si orgolii scriitoricesti, partide, factiuni si bisericute, gelozii si invidii profesionale, dificultati de articulare a unor proiecte comune si de coagulare a unei minime solidaritati intelectuale. Cativa autori straluciti, inconjurati de un plancton de veleitari grafomani, publicand in reviste obscure (cat mai neaose cu putinta) si la edituri pe care tot ei le administreaza.
Sun
