„Mircea Dinescu - Poezia insurgentei“, de Constantin M. Popa Fundatia Editura „Scrisul Românesc“, 2006 La Fundatia Editura „Scrisul Românesc“ (una dintre cele trei fundatii care paraziteaza cu onor editura cu acelasi nume) a aparut prima monografie dedicata poeziei lui Mircea Dinescu. Si pentru ca atunci când spui Mircea Dinescu spui insurgenta, cartea nu se putea numi altfel decât „Mircea Dinescu - Poezia insurgentei“. Autorul, profesorul Contantin M. Popa, este unul dintre cei mai seriosi, competenti critici si istorici literari craioveni, de numele caruia se leaga câteva carti importante dedicate fenomenului literar românesc, ca si unor autori de prim rang, daca ar fi decât sa-l numim pe Adrian Marino. Cei care nu cunosc subtilitatea rizomatica a veselei noastre vieti literare ar putea sa creada ca autorul acestei monografii a avut acces in intimitatea unui scriitor devenit oricum „public“ prin prestatia avuta dupa 1989. Numai ca profesorul Popa nu este, ca om, un „insurgent“, cel putin de maniera in care se prezinta Mircea Dinescu. Discretia sa proverbiala il face in acest fel apt de o sondare sine ira et studio a operei scriitorului asupra careia se apleaca. Dupa ce relateaza liminar istoria unui interviu ratat cu cel care in 1991 devenea primul presedinte al USR in era post-Ceausescu, Constantin M. Popa procedeaza la investigarea cu metodele criticii a celor opt carti de poezie semnate de Mircea Dinescu inainte de 1989, intre care „Elegii de când eram mai tânar“ sau „Proprietarul de poduri se evidentiaza prin ceea ce criticul numeste «gustul surprizei spectaculare»“. Dupa revolutia la care participa pro-activ, poetul vireaza spre pamfletul pe care il mânuieste cu priceperea unui alt Arghezi, insa poezia devin tot mai evanescenta in preocuparile sale. Ca altadata Rimbaud, poetul-negustor o vireaza spre jungla capitalista - unde face trafic cu fildesul propriilo