Degradarea galopantă a presei din România e pusă de savanţii din centrele de cercetare pe seama, în principal, a scăderii nivelului fără precedent al educaţiei. Afirmaţie până la un punct valabilă. E o evidenţă că, după 1990, învăţământul din România a luat-o pe panta coborâtoare într-un mod stupefiant. Explicaţiile sunt cunoscute: de la transformarea clasei profesorilor într-un fel de lumpen-proletariat-intelectual, până la împrumutarea nefericită a unor metode care au creat un vid de inteligenţă în mare parte a spaţiului occidental. Evident că e inacceptabil ca profesorii să fie un fel de schingiuitori sadici ai elevilor. Dar eliminarea oricărui fel de coerciţie a condus la pierderea totală a autorităţii. În clipa de faţă, vorba unui prieten stabilit în Occident, "aveţi o generaţie de oameni liberi, dar cam cretini". Ultimul termen e, evident, o enormă exagerare. Dar e greu de demonstrat că noile generaţii sunt vaccinate în faţa manipulărilor ordinare exercitate prin televiziuni şi presa scrisă.

A da vina doar pe învăţământ înseamnă a opera o distincţie artificială. După această logică, cei educaţi până în 1989 ar fi inteligenţi, avizaţi, posesori ai unui bun gust impecabil, pe când cei intraţi în şcoală după 1990 ar fi fost supuşi unui program sistematic de - cum zicea amicul meu - "cretinizare". Realitatea arată că oamenii incapabili să discearnă adevărul de minciună sunt armonios distribuiţi în toate categoriile sociale şi de vârstă. Prin urmare, adevărul trebuie căutat în altă parte. Oricât ar suna de antipatic, limitativ şi mecanic, nu-mi pot scoate din minte ideea că, de şaptesprezece ani, un anumit tip de complot împotriva românilor a fost înlocuit cu altul, la fel de vicios.

Pe vremea comunismului, "omul nou" era creat prin aşezarea cu forţa într-un pat al lui Procust: tot ce era neconform cu viziunea partidului, orice excrescenţă ideologică nec