Stimate domnule Gheorghe Azap, Vă mulţumesc pentru scrisoare şi nădăjduiesc că nu vă veţi supăra că pentru o parte din veştile ce ţin să vi le dau, folosesc acest spaţiu nicidecum ingrat al strădaniei mele. Dar în primul rând, în numele redacţiei, vă rog să ne mai trimiteţi din timp în timp din meşteşugitele dvs. poeme. Ultima apariţie în pagina noastră rezervată poeziei aţi avut-o în nr. 47, anul trecut. De obicei fiecare autor dintre cei ce se numără constant între aleşii noştri, 52 la număr, căci doar 52 de săptămâni are anul (!), apare o singură dată pe an, de preferinţă în jurul datei de naştere a fiecăruia, sărbătorin­du-l în acest fel colegial şi mulţumindu-i pentru colaborare. în altă ordine de idei, în legătură cu paginile de probă, vă amintiţi că am solicitat cititorilor părerea, nefiind deloc sigură că valoarea lor artistică s-ar ridica la un nivel bun. îndoiala mea persistă, în schimb, în legătură cu valoarea lor morală, cu oportunitatea lor acum şi oricând în vremurile ciudate (dar când n-au fost ele ciudate!) pe care le vom lăsa, prin forţa lucrurilor, în urmă. Mărturisesc cu umilinţă că nu m-am aşteptat să primesc atât de multe mesaje de încurajare. Am intuit corect de la bun început că interesul celor mai mulţi pentru un asemenea fel de text este de a afla amănunte de la faţa locului şi, aş preciza, de la faţa timpului prin care am trecut. în multe din îndemnurile de a continua am simţit în schimb o grabă, o nerăbdare suspectă, care m-au pus pe gânduri, dacă fac bine ce fac. Vă amintiţi citatul din scrisoarea dvs.: "în beneficiul cui m-am apucat să şterg colbul aşternut de nişte zeci de ani peste un bătrân geamantan cu hârtii?", adăugând dv. cu un reproş făţiş: "de parcă noi, cititorii... nici n-am exista". Personajele care apar în acest text sunt importante, dar mai ales unul dintre ele. Asupra tuturor, însă, în intenţia mea, balanţa dintre bine şi r