Aici începem şi aici ne avem sfîrşitul noi,

los machiguengas, se pare.

Mario Vargas Llosa, Povestaşul

Actorul, nu lipsit de farmec, din Fatal Weapon sau Mad Max, obişnuit să joace roluri de poliţist ţicnit cu un temperament coleric, dar şi de dur dintr-o specie aparte care nu exclude tandreţea pentru cîini, s-a transformat surpinzător în ultimii ani într-un regizor controversat cu pelicule care fac să pălească filmele de suspans ale colegilor lui de la Hollywood. Un Iisus al Patimilor transpus în tradiţia doloristă şi care vorbeşte limba de origine a creştinismului, aramaica, a stîrnit oprobiul diverselor cercuri "pacifiste" şi estetice: prea mult sînge egal prea puţin mesaj. Carnea şi spiritul se întîlnesc la Gibson de obicei pe eşafod, în marile încercări şi pentru care trebuie să-ţi meriţi numele pe care vrei să-l laşi nepătat posterităţii, precum cel de Braveheart. Noul său film apelează la acelaşi procedeu rar utilizat, acela de a resuscita limbi moarte în care actorii vor vorbi cît mai viu. (Ca un aparté de spectator, am oroare de filmele în care limba de origine a peliculei a fost înlocuită de limba civilizată a ţării care a achiziţionat şi distribuie filmul; limba este parte integrantă a filmului, o înlocuieşti, este ca şi cum ai amputa o mînă normală pentru a o înlocui cu o proteză, încercînd apoi să te scarpini cît mai natural cu ea). Nu Gibson a descoperit procedeul, să spunem că el se regăseşte şi într-o mai veche punere în scenă a unei piese de teatru de către Peter Brook. De asemenea, trebuie să facem abstracţie de licenţele "poetice": civilizaţia mayaşă dispăruse de cîteva sute de ani la venirea spaniolilor în frunte cu Hernándo Cortés în 1518 care-i găseşte în locul lor pe azteci, dar asta nu impietează asupra mesajului filmului.

Cît priveşte noul său film intitulat sugestiv Apocalypto, sensul pe care Gibson îl dă