Are capacitatea de a fascina prin forta cu care imaginarul se revarsa in real. Dar, mai cu seama, prin rafinamentul cu care, mereu modelandu-se si zugravindu-se pe sine, vorbeste despre ceilalti si despre incordarea existentiala si spirituala a umanitatii, de care in chip vremelnic si indaratnic este legata. Se numeste Daniela Fainis. Si-a serbat de curand, in voit asumata recluziune, 45 de ani de viata. Este celebra (in lumea ei "de portelan"!), impodobita cu mult ravnite de altii onoruri aurite, desi, in cuprinsul propriei bastini artistice, este perceputa ca o umbra cu o identitate oarecare.
Aparenta ei fragilitate ascunde insa un munte de energii magmatice, pe care doar intimitatea laboratorului ei creativ il ingaduie deslusit si instapanit. Dincolo de toate acestea, si inca de altele nespuse aici, razbate raspunsul impunator al operei sale. Atata cata s-a implinit pana acum!
Intamplarea a facut sa ma aflu in preajma ei, gratie unui mare prieten comun, trecut mult prea in graba in lumea umbrelor, inca din anii cand batea, deloc sfielnic, la portile marii agore artistice. Isi impusese inca de la inceput exigente si finalitati foarte inalte. Traia frenetic si intr-un fel aparte apartenenta organica la universul viu, miraculos si paradiziac. Esentele pulsatile ale lumii inconjuratoare faceau parte din structura fiintei ei visatoare. Intreaga poetica si fantezie metamorfica a plamadelor ei isi trage sevele din aceasta simbioza, viscerala aproape, cu materia in toate starile ei de agregare. Este, cred, puntea pe care o cladeste migalos artista intre realitatea palpabila a esentelor materiale (cu care fatalmente este constransa sa lucreze) si proiectia lor spirituala, in forme ce-si clameaza apartenenta la elocinta limbajului plastic coerent, limpede in expresia lui simbolica sau metaforica, axat pe un figurativism cu nete determinari ideatice si
