Sorin Ilfoveanu nu-si mai propunea o expozitie "simfonica", precum cea din anul 2000 de la Muzeul National de Arta sau cea din 2002 de la Muzeul Brukenthal si Muzeul National de Arta din Cluj. Dar energia pictografiilor sale a cunoscut, in ultimii ani, un proces de expansiune pe formate foarte mari, in raport cu samburele lor imagistic care este desenul pe pagina de codex.
Pictorul s-a decis totusi la inca o expozitie, in anul 2005, inainte de implinirea varstei de 60 de ani. S-a lasat sedus de atmosfera de arhaicitate a beciului de sub foisorul Palatului brancovenesc de la Mogosoaia. Superb sintetice, panzele sunt picto-caligrafii fluente, la scara unui corp de schela, ca o "giornatta" de freschist vechi, catalan. Pictorul face din contur o reverie controlata, dar si sondarea vechimii desenului de sub pictura. Panzele se deseneaza vizitandu-se imaginar unele pe altele, pornind de la pupitrul de desen, ramas fidel pictorului Ilfoveanu de decenii.
Intre un hieratism autohton de izvod iconar si captarea suflului intr-un traiect de pensula extrem-orientala, scenele recente ale maestrului orchestreaza cam intreg panopticul uman si animal, erotic si thanatic, din inventarul seriilor sale tematice: Saturnaliile, Cavalerii, Vanatorii, dobitoacele, pasarile sufletului, lupii si ipostazele feminitatii primare. O lume arhaica defileaza secvential in marile picturi ale lui Sorin Ilfoveanu, siluetari albe, negre, galbene, pe fonduri asemenea, dar permutate reversibil si pe fundaluri pamantii, de caramida veche, uneori cu accente sumare de recuzita in rosu. Sunt inscenate ritualuri grave: nastere, botez, moarte, la care animalul face asistenta pana la continerea scenei in trup. Lighioanele, aparent domestice, locuiesc in siluetele umane ori emana din personaje, le potenteaza, oricum, identitatea telurica.
Pictorul Ilfoveanu s-a instalat pe o cale a sim
