Lui Andre Malraux i se atribuie afirmatia ca "Secolul 21 va fi al religiei sau nu va fi deloc"; desi el a negat ca ar fi formulat-o chiar in acesti termeni, esenta ei - anume, prezicerea unei resuscitari a religiozitatii - pare sa fie confirmata de evolutiile inceputului de mileniu.
Ofensiva curentelor evanghelicale cu baza in Statele Unite, reinvierea ortodoxiei crestine est-europene si a mahomedanismului central-asiatic pe ruinele imperiului sovietic comunist si ateu, conflictele sangeroase dintre sunniti si siiti, radicalizarea miscarilor fundamentaliste (nu numai a celor islamiste), terorismul de diverse nuante motivat religios, toate acestea ilustreaza valabilitatea tezei, indiferent cine va fi fost autorul ei. Situatie paradoxala, totusi, la mai bine de doua veacuri dupa Rousseau si Voltaire si in conditiile explicarii pe baze rationale a tot mai multora dintre enigmaticele fenomene ale naturii.
Raportul dintre cele doua instrumente ale cunoasterii, ratiunea si revelatia, a imbracat de-a lungul timpului forme diferite, de la stransa impletire sau chiar contopirea sincretica, pana la opozitia ireconciliabila. Intru totul asemanator au evoluat si relatiile dintre stiinta si religie, o istorie al carei ultim capitol este inca departe de a fi fost scris - mai ales ca, in vreme ce cunoasterea stiintifica, insumare dinamica a unor adevaruri partiale si mereu perfectibile, se constituie intr-un corpus unic si consistent, in ciuda controverselor care-i garanteaza totodata propasirea, religiile (si, in sanul fiecareia, diversele culte, curente, secte) nu numai ca se declara a fi in posesia adevarului ultim si imuabil, ci, prin multitudinea si prin invrajbirea lor ireductibila, fac astazi cu neputinta o confruntare edificatoare si uneori chiar infiriparea dialogului elementar cu stiinta.
In timpuri stravechi, cunostintele practice, dobandite pe ca
