Notiunea de "afara" se defineste mai mult prin opozitie. Nu poti vorbi de un "afara" daca nu ai un "inauntru". De multe ori, acel inauntru presupune, in afara de claustrare, restrictii, iar afara - aer liber si curat, destindere, distractie.
In copilarie, "afara" insemna in primul rand intalnirea cu pustimea din cartier, joaca. "Hai pe-afara", "Nu vii pe afara?" erau propozitiile curente pe care le schimbam intre noi. Nu am trait intr-o familie riguroasa, nu simteam neaparat statul in casa ca pe o constrangere. Singura obligatie la care eram mai recalcitrant era somnul de dupa-amiaza. ("He, he, ce-o sa ravnesti tu la somnul asta", imi spunea tata. He, he, cata dreptate ii dau!) Cu toate acestea, percepeam iesitul afara intr-adevar ca pe o eliberare. Am suferit, de altfel, dintotdeauna de o usoara claustrofobie.
Cand am mai crescut si am inceput sa inteleg sensul lucrurilor, am descoperit ca "afara" mai poate insemna si altceva. Cei mari vorbeau despre cate unul, cu destul de mare respect, dar si cu invidie, ca a fost "afara". "Asta e om destept, citit, a fost si pe afara" sau "S-a invartit, merge cand vrea pe afara". Intr-o tara cu granite inchise aproape ermetic, a iesi din inchisoarea colectiva, fie si pentru o vizita de cateva zile in tarile socialiste de prin jur, era mare lucru. Nu mai vorbesc de faptul ca emisiunea cea mai urmarita de la televizor era "Teleenciclopedia", pentru ca aici mai putea vedea omul peisaje, locuri si oameni din alte parti. Iar revistele cele mai citite erau Magazin si Lumea, din aceleasi motive. Excursiile in strainatate erau tot ce-si putea dori cineva mai mult. Cand strainatatea aceasta insemna si Occident, puteai spune ca l-ai apucat pe Dumnezeu de-un picior.
Nu vreau sa spun ca nu se calatorea deloc pe atunci. Dar simpla obtinere a unui pasaport era o aventura. Trebuia sa treci prin mai multe grile de par
