Cel mai mare poet român în viaţă Citim în revista Cafeneaua literar| nr. 10/ 2006: "În 1984, când eram în Italia, am văzut un afiş pe care scria "Marin Mincu, cel mai mare poet român în viaţă, susţine o conferinţă la..."" (evocarea îi aparţine lui Ion Marin Almăjan). Îl compătimim retrospectiv pe Marin Mincu pentru jena pe care fără îndoială a simţit-o citind o asemenea enormitate ("Marin Mincu, cel mai mare poet român în viaţă") şi suntem siguri că a explicat pe loc organizatorilor ce eroare de apreciere fac, din lipsă de informaţii sau dintr-un exces de amabilitate faţă de el. Într-un interviu publicat în aceeaşi revistă, Adrian Alui Gheorghe, înscriindu-se pe linia trasată de Florin Iaru, îşi afirmă dispreţul faţă de critica literară: "iar în ceea ce priveşte critica...?! Aceasta nu poate să ne spună niciodată nimic ş...ţ, critica îngână literatura, e ca un adjuvant, e Ťun digestivť"... Era o vreme când lui Adrian Alui Gheorghe critica i se părea un fel de nectar al zeilor, nu un "digestiv". Pe atunci se purta atent cu criticii literari, trimiţându-le cărţi cu dedicaţii curtenitoare. Se pare însă că ajungând şi el "cel mai mare poet român în viaţă" şi constatând că nici un critic nu îi recunoaşte meritele, şi-a dat seama că, în general, critica nu poate să spună niciodată nimic. Din nou teoria complotului Dacia literară se ocupă prioritar de cultura din Moldova - nimic mai normal. Că, în asemenea context, aniversarea lui Eminescu ocupă un loc important în ultimul număr al acestei reviste (nr. 1 din 2007) - iată un fapt întrutotul notabil. Cele două texte mai ample publicate cu acest prilej se ilustrează însă prin fixarea spirituală într-un spaţiu eminescian restrictiv, ca să nu zicem provincial. Astfel, Nae Georgescu, în articolul Eminescu, mereu nou, reia (a cîta oară?) - teoria complotului politic pus la cale de autorităţile române, cu complicitatea Junimiştilor