Ca simplu alegător, nepriceput într-ale politologiei (acea nobilă ştiinţă care ne explică doct ce a fost, dar ne lasă în ceaţă dacă vrem să ştim ce va să vie), n-am înţeles de ce, de atîta vreme, şi analiştii serioşi, şi "editorialiştii neamului" (pentru care datul cu părerea despre orice este o a doua natură) vorbesc cu îndîrjire despre o "criză politică".

Să recapitulăm: preşedintele nu se înţelege cu premierul, partidele din coaliţia majoritară îşi spală rufele în public, Guvernul face gafe, premierul renunţă lejer la miniştrii performanţi, Opoziţia tropăie de colo-colo căutînd nod în papura guvernării, Partidul Conservator trece din soluţie imorală în soluţie imorală. Unde-i criza politică în toate astea? Spălatul rufelor în public de către "coaliţia majoritară" este o practică inaugurată hăt, departe în timp, pe vremea "patrulaterului roşu" format din FDSN-PUNR-PRM-PSD, şi perfecţionată în timpul guvernării CDR (1996-2000), pe cînd actualul preşedinte era ministru al Transporturilor, şi a provocat, printr-un interviu luat de Claudiu Săftoiu (bun jurnalist!) pentru Evenimentul zilei, căderea premierului Victor Ciorbea. Conflictul preşedinte-premier este şi el deja intrat în uz, de pe vremea cînd Emil Constantinescu nu ştia cum să scape de Radu Vasile, iar acesta din urmă nu se lăsa destituit, invocînd sfînta Constituţiune. În timpul guvernării social-democrate (2001-2004), cred că mai mult de jumătate din legislatură s-a tot vorbit despre "conflictul dintre palate", numai că disciplinatul PSD ştia, după spălarea rufelor în public, să le dea cu balsam, în numele "stabilităţii politice". Destui miniştri care păreau dornici să facă treabă au fost "trecuţi pe linie moartă", din 1990 încoace, după o practică bine exersată în vechiul regim. Partidul Conservator îşi joacă în continuare rolul de "partener" veşnic nemulţumit şi permanent dispus să se alieze cu