Există momente brutale care, prin gesturi necugetate, viscerale şi anticulturale, produc cutremure nu doar unei bresle - cea în care se produce molestarea - ci culturii noastre. Spiritului. Atunci, mai acut, simţim cît de vulnerabili şi de expuşi mofturilor de tot felul sînt creatorii. În ultimii ani, s-a construit puţin în spaţiul artisticului. Şi mă gîndesc aici la teatre particulare, trupe, edificii. Poate mai mult decît în alte domenii, în dans, a existat constant o energie specială, un soi de competiţie, o dorinţa de a face, altfel, de a fi în spiritul secolului în care ne ducem existenţa. Sînt artişti, tineri şi maturi, care sînt bîntuiţi de nelinişti, de idei, de pasiunea formidabilă şi inepuizabilă pentru profesiunea lor, căreia se străduiesc să-i dea mii de forme şi de ipostaze. Am fost după ei la MAD, la Constanţa, la Centrul Naţional al Dansului - recent premiat - şi, de fapt, cam în toată ţara asta, şi nu numai, în teatrele unde regizorii noştri mari colaborează cu nume de primă mărime şi recunoaştere din dans. Am profitat, ani şi ani, de prea plinul coregrafilor, dansatorilor, balerinilor, de nucleele pe care le-au ordonat şi structurat coerent în lumea noastră unde se face puţin, greu şi nu rezistă mai nimic îndelung. Dincolo de afinităţi şi animozităţi, talentul şi valoarea se impun. Chiar dacă, uneori, costă enorm. Dinamica din lumea dansului m-a atras prin autenticul creaţiei, prin calitatea creatorilor, prin faptul că sînt cu adevărat la curent cu valoarea de pe planeta dansului, a culturii. Şi-au educat un public profund, modern, cunoscător, pretenţios. Au creat instituţii, locuri, spaţii unde şi-au impus vocile şi autoritatea. Mişcă energiile şi atrag, ca un magnet, artişti din alte bresle, topind orice fel de graniţe. La noi e cel mai bine, însă, cînd nu faci nimic. Nimicul este la rang mare. Ca şi dorinţa, aproape patologică, de a distruge ce fa