Dincolo de orice dubiu, actuala criza constitutionala este cel mai serios test pentru soliditatea arhitecturii legale de la noi. Limitele legale si politice ale ordinii postcomuniste sunt relevate, in mod dramatic. De la deceptiva libertate de exprimare a presei, pana la ambiguitatea posturii detinute de puterea judecatoreasca si de serviciile de informatii, un numar de teme ce pareau desuete in contextul unei Romanii "europene" sunt reactivate, doar aparent surprinzator. Sansele succesului initiativei opozitiei socialist-peremiste nu pot fi subestimate. Dupa cum nu pot fi scoase din ecuatie riscurile ce decurg dintr-o asemenea strategie. Imaginea unui referendum ce l-ar reconfirma, plebiscitar, pe actualul presedinte este una inselatoare. In conditiile unei mutatii de substanta la nivelul puterii executive, utopia exprimarii neingradite a natiunii risca sa consolideze un fals sentiment de siguranta democratica. Un scenariu de evolutie Una dintre principalele linii de argumentare legate de apararea presedintelui Basescu priveste acuzata fragilitate a punctelor de vedere din documentul ce va fi inaintat Camerelor de catre PSD si PRM. Ceea se pare sa se nasca, se sugereaza, este un pamflet politic, lipsit de relevanta din unghi de vedere constitutional. Chiar o parte dintre constitutionalistii opozitiei ar fi constienti de precaritatea tezelor pe care se intemeiaza demersul lor. Critica evocata ignora o realitate pe care actuala lege fundamentala o valideaza, legal. Inainte de a fi o procedura pur juridica, judecarea presedintelui in adunari, cu ocazia votului privind suspendarea din functie, se situeaza pe terenul politicii partizane. Precedentul din 1994 al lui Ion Iliescu merita evocat: in cazul domniei sale, ingerinta in afacerile justitiei, ingerinta cuantificabila in afirmatii publice echivalente cu instigare la nerespectarea hotararilor definitive si irevocabile