- care nu sînt fundamentaliști (că ar fi ceva rău în asta; și chiar, de ce să mori? -

Icoanele există în şcoli de ani buni: "au apărut" acolo pur şi simplu, nu a existat o reglementare sau o decizie a vreunei autorităţi a statului cu privire la ele. Pînă acum, nu s-a pus problema dacă e bine sau e rău să existe simboluri religioase în şcoli, iar subiectul nu a fost nicidecum un "caz" de dezbatere naţională. A fost luat ca atare: în unele şcoli şi clase s-au pus icoane, în altele nu, în mod spontan, după cum au crezut de cuviinţă oamenii locului. De cînd a luat fiinţă, CNCD nu s-a autosesizat că Ministerul Educaţiei nu a reglementat pînă acum "printr-o circulară" situaţia; şi ironia sorţii a făcut ca, sesizat de un cetăţean, să emită o opinie cu privire la situaţia generală, fără să poată rezolva cazul direct al respectivului, care primise deja o sentinţă a justiţiei. Pentru că - nu trebuie uitat - profesorul Emil Moise a ajuns la CNCD în ultimă instanţă, după ce depusese multe memorii la Inspectoratul Şcolar din Buzău şi după ce chemase la tribunal acelaşi Inspectorat. CNCD pare să-i fi făcut, în sfîrşit, dreptate. Dar nu în cazul particular al fiicei sale, ci în privinţa celuilalt capăt de acuzare, care solicita eliminarea simbolurilor religioase din toate şcolile. De-abia aici apare însă problema. Să presupunem că Ministerul Educaţiei (sau altă autoritate a statului) ar da curs recomandării CNCD şi ar interzice afişarea simbolurilor religioase în şcoli. S-ar cădea dintr-o "discriminare" în alta: părinţii credincioşi ar sesiza CNCD că, fără icoane în clase, copiii lor trăiesc într-o "atmosferă ostilă şi degradantă", păcătoasă şi fără repere morale, deci sînt discriminaţi. Hotărît lucru, CNCD ar avea ce face pe termen lung...

De fapt, întrebarea fundamentală care minează întregul proces se referă chiar la termenul de pornire: a avea în faţa ochilor u