Tinerii îşi cumpără certificate medicale false pentru a scăpa de încorporare În ultimii zece ani, aproximativ 30.000 de tineri au reuşit să scape de armată obţinând certificate Tinerii îşi cumpără certificate medicale false pentru a scăpa de încorporare În ultimii zece ani, aproximativ 30.000 de tineri au reuşit să scape de armată obţinând certificate medicale false, potrivit BBC. Autorităţile din Grecia au declanşat o anchetă. Ministrul grec al apărării a declarat că nu va lăsa nicio persoană neverificată, dar Agenţia de Protecţie a Informaţiilor a refuzat să dea numele celor care, printr-un mod sau altul, au scăpat de armată.
Tinerii bogaţi, din familii influente, au scăpat de greutăţile armatei. Şi-au cumpărat certificate medicale false vândute de ofiţeri corupţi, de doctori sau avocaţi. "Aceşti oameni au relaţii foarte importante, iar cei cărora le datorează nerecrutarea lor sunt, la rândul lor, persoane foarte influente în cercurile politice. Nu cred că ancheta ministerului va putea rezolva aceast problemă", spune doctorul George Pavadimetrovolos. "Ca toate cazurile de corupţie, cei săraci sunt cei care duc greul şi care, în cazul în care sunt recrutaţi, vor fi şi cei care vor asigura apărarea ţării", susţine medicul. De când s-a declanşat ancheta, unii tineri, în special fotbalişti, artişti sau fiii unor industriaşi bogaţi, se uită peste umăr de fiecare dată când ies pe stradă, să nu fie ridicaţi pentru încorporare. În afară de SUA, Grecia cheltuieşte pentru apărare mai mulţi bani decât orice altă ţară membră a NATO. Ar fi preferat să folosească aceşti bani în scopuri mult mai paşnice, dar ameninţarea pe care o reprezintă Turcia face imposibilă renunţarea la recrutare. Şi tinerii ar fi preferat să nu-şi întrerupă studiile sau slujbele, dar nu prea au încotro.