Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarna e ca primavara, dar nu chiar ca vara

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 17 februarie 2007 ·

O idee care merita urmarita si pregatita din vreme: reluarea campionatului in ianuarie Mircea Sandu, presedintele FRF, este o tinta preferata a condeierilor din Romania de aproape doua decenii. Nu spunem o noutate, dar parca niciodata Nasul fotbalului romanesc nu a fost atit de bagat in seama ca in ultimele saptamini, mai exact, de cind a fost ales in Comitetul Executiv al UEFA, la masa cu cei care, de ani si ani, impart dreptatea si nedreptatea in fotbalul european. Exista chiar o tendinta de crestere a imaginii personajului. Nu spunem chiar iertarea pacatelor, fiindca sint destule la bordul Nasului, iar de iertare se ocupa unul singur, acolo sus. Insa trebuie sa recunoastem ca Mircea Sandu incepe sa aiba idei destul de bune fata de refacerea blazonului fotbalului romanesc, ba chiar si proiecte ambitioase.

Iata una dintre aceste idei, care a consumat mai putini megabiti prin memorii, dar poate stirni controverse, desi, in esenta, nu e rea deloc. Nu demult, presedintele FRF a propus o vacanta competitionala de iarna mai scurta ca de obicei: fotbalul de Liga I sa inceapa cam la mijlocul lunii ianuarie. In vremuri mai vechi, o asemenea trasnaie putea fi asimilata unui bilet de trimitere la spitalul Balaceanca, Socola Bucurestiului. Cum naiba sa joci fotbal, cind gerul iti sfichiuie obrazii pe drum (daramite pe stadion), iar zapada se inalta pina la prichiciul geamului? Insa, in anul de gratie 2007, la cit de bleaga si ponosita a fost baba Iarna, se putea juca in legea cea buna chiar si de Boboteaza si acum - daca stam si judecam retroactiv - cele doua echipe romanesti prezente in primavara-iarna europeana (ca tot un drac e!) aveau cinci-sase etape la bord. Si poate ca altfel se terminau meciurile cu ibericii astia, care au liber o saptamina de Craciun si alta de Anul Nou.

Pe de alta parte, pe vremea lui Mos Gerila nu era atit de ticsit programul competitiona

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deficitul bugetar din primele cinci luni este aproape la fel de mare ca anul trecut

HotNews acum 35 minute
Deficitul bugetar s-a situat la 3,39% din PIB, după primele cinci luni din 2025, arată datele publicate vineri de Ministerul Finanțelor. În aceeași perioadă a anului trecut, deficitul era de 3,41% din PIB, ceea ce înseamnă că în procente, situația n

Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Subiectele de pe ordinea de zi

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, 30 iunie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit unui comunicat al Administrației prezidențiale, pe ordinea de zi a ședinței

Cod portocaliu de furtuni: Vijelii și grindină vineri în Județul Sibiu

Mediafax acum 11 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în județul Sibiu sunt așteptate fenomene meteo periculoase: vânt cu rafale de 70–90 km/h, grindină de dimensiuni medii și mari, descărcări electrice frecvente și averse torențiale. În unel

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții mediului bancar din România

Ziua Constanta acum o ora
Vineri, 27 iunie, prim-ministrul Ilie Bolojan a avut mai multe întâlniri de lucru cu reprezentanți ai sectorului bancar, în cadrul consultărilor pe care Guvernul le desfășoară cu principalii actori economici. La discuții a participat și viceprim-min

Surse Parchetul General schimbă calitatea lui Călin Georgescu în inculpat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au precizat, pentru AGERPRE

Înot: David Popovici, în finală la 50 m liber la Europeanul U23. El a avut al doilea timp al seriilor

News.ro acum 2 ore
David Popovici s-a calificat, vineri, în finala probei de 50 m liber din cadrul Campionatului European de înot pentru tineret (U23), competiţie care se desfăşoară la Samorin. Popovici, care a câştigat seria a cincea, cu timpul 22.02, a avut al doile

Horia Colibăşanu se pregăteşte pentru etapa finală a ascensiunii pe Nanga Parbat, după 22 de zile de aclimatizare - FOTO

News.ro acum o ora
Alpinistul român Horia Colibăşanu se află în tabăra de bază, în cea de-a 22-a zi a expediţiei pe muntele Nanga Parbat (8.125 m) din Pakistan, într-o perioadă activă de aclimatizare şi pregătire pentru ultima parte a ascensiunii. Echipa monitorizează

Cartel Alfa: Nu vom accepta tăieri unilaterale care pun pe umerii angajaţilor din sectorul public întreaga povară a ajustărilor bugetare / Cerem convocarea imediată a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cartel Alfa transmite, vineri, că Ministerul Muncii a găsit resursa financiară pentru cheltuielile celor 5 vice-prim-miniştri, 3 dintre ei fără portofoliu, pe baza austerităţii pentru lucrători şi pr

Israelul lansează un val masiv de bombardamente asupra mai multor zone din sudul Libanului

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a lansat vineri un atac aerian masiv împotriva mai multor zone din sudul Libanului, al treilea atac de acest tip într-o săptămână, pe fondul intensificării acţiunilor sale în pofida armistiţ

Cod portocaliu de caniculă şi cod galben de furtuni în Bucureşti

BusinessMagazin acum o ora
Municipiul Bucureşti se află sub influenţa unui val de căldură intens, cu temperaturi de până la 38 de grade şi disconfort termic accentuat. Totodată, zona este expusă instabilităţii atmosferice în cursul nopţii, când sunt aşteptate averse şi descăr

Vremea

București
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/29°
dum.

18°/30°
lun.

21°/32°
Iasi
acum

30°
vin.

17°/32°
sâm.

18°/24°
dum.

17°/27°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

20°/25°
dum.

18°/25°
lun.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/27°
lun.

19°/28°
Timisoara
acum

26°
vin.

19°/33°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/33°
lun.

19°/35°