JURNAL DE CINEFIL Miercuri seara am fost la Targoviste cu Ada Milea la un concert de-al ei. La inceputul concertului publicul s-a urnit mai greu, a reactionat mai timid, dar catre final se simteau cu totii bine si a fost o serie lunga de bisuri. A fost un exemplu bun ca, pe parcursul unui spectacol, publicul primeste ceva la nivel emotional, ca-si schimba starea si pleaca acasa incarcat sufleteste cu energii pe care putini se gandesc ca le detin. JURNAL DE CINEFIL Miercuri seara am fost la Targoviste cu Ada Milea la un concert de-al ei. La inceputul concertului publicul s-a urnit mai greu, a reactionat mai timid, dar catre final se simteau cu totii bine si a fost o serie lunga de bisuri. A fost un exemplu bun ca, pe parcursul unui spectacol, publicul primeste ceva la nivel emotional, ca-si schimba starea si pleaca acasa incarcat sufleteste cu energii pe care putini se gandesc ca le detin. La sfarsitul concertului, cineva a venit la Ada si i-a spus: "felicitari". In clipa aceea mi-am dat seama ca nu suntem obisnuiti sa le spunem artistilor (actori, regizori, muzicieni, dansatori etc.) "multumesc" pentru ceea ce ne ofera in timpul spectacolelor lor.
Ganditi-va o clipa. Mergem la teatru, la opera sau la concerte si daca ne place ceva, aplaudam si strigam "bravo". Daca avem curaj sa ne ducem la un actor/un muzician/un dansator, nu spunem "m-ai emotionat tare, mi-ai dat o stare speciala", ci il felicitam mai mult sau mai putin calduros, mai mult sau mai putin timid. La film luam totul de-a gata, pentru ca ne desparte un ecran, stim ca actorii nu mai sunt acolo, ne luam starile primite (si deconectarea/ relaxarea e tot un beneficiu, pe care l-am obtine altfel mai greu) si plecam acasa cu ele.
Nu percepem spectacolul - performance-ul - ca pe un dar pe care-l primim; nu ne gandim ca oamenii implicati in "show" ne daruiesc ceva din energia, timpul, talentul
