Nu degeaba Ionesco era roman. Peste sensibilitatea sa valaha s-a suprapus cartezianismul frantuzesc. Ionesco a gasit formula inspirata pentru a exprima plastic absurdul secolului trecut: rinocerita. Afectiune acuta, rezultata din contactul neprotejat cu ideologiile totalitare, rinocerita transforma omul rational al epocii moderne intr-o pachiderma. Cand a identificat maladia ce cuprindea rapid omenirea, Ionescu descria doua experiente totalitare pe care le observase direct: conversia spre fascism, cu varianta ei romaneasca, legionarismul, si tentatia comunista. Dupa prabusirea comunismului multi sperau ca boala descrisa de Ionesco a fost eradicata. N-a fost sa fie. Ba mai mult, desi avem iluzia ca istoria ne-a vaccinat, suntem printre cei mai expusi. Rinocerita e deja endemica. Nu demult, prin toamna anului 2000, vedeam rinocerii navalind in turme gata sa distruga totul. Unii au banuit ca un dresor pregatea un numar special pentru a face Romania acceptabila. Dar nu era asa. Baza rinoceritei e profunda, iar tratamentul, desi cunoscut, nu a fost aplicat. El presupunea o doza de soc constand in aplicarea unei terapii bazate pe libertate si gandire critica, si insotita obligatoriu de exercitii de justitie sociala. Cum formula nu a fost aplicata, reconversia spre umanitate a celor afectati nu putea avea loc. Nu doar ca nu li s-a oferit sansa sa se vindece, dar boala le-a fost ascunsa. Caci sunt destui care au profitat si inca mai profita de pe urma ei.

De aceea astazi rinocerii sunt printre noi. Ii auzim sau ii vedem aproape zilnic. Tropaie si vocifereaza in Parlament cand apare presedintele, se dau in spectacol pe mai toate canalele de televiziune in acelasi timp impotriva laicitatii, dar mai ales ataca justitia. Sunt agresivi si par mai numerosi si mai vigurosi decat acum cativa ani. Iar formele bolii se diversifica: dupa vadimism, sindromul becalist pare mult mai