Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O afacere murdară

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 18 februarie 2007 ·

Fostul director al serviciilor de informaţii militare italiene (SISMI), Nicolo Pollari, a fost inculpat vineri pentru implicarea sa în răpirea de către un comando CIA a clericului musulman Abu Omar.

Alţi 26 de agenţi americani au fost trimişi în faţa justiţiei italiene, joi, pentru că au participat la aceeaşi operaţiune. Generalul Nicolo Pollari (foto) a fost demis în noiembrie din cauza suspiciunilor că ar fi implicat în această afacere. El este bănuit de Parchetul din Milano ca ar fi permis – cel puţin tacit – răpirea imamului de către un comando CIA, cu concursul agenţilor SISMI. Pollari, în vârstă de 63 de ani, figura pe lista acuzaţilor alături de doi foşti responsabili ai CIA în Italia, americanii Jeff Castelli şi Robert Seldon Lady. Nu mai puţin de 35 de persoane sunt inculpate în acest caz, dintre care 32 pentru răpire şi trei pentru complicitate la răpire. Dintre cei anchetaţi, doar un carabinier italian, Luciano Pironi, şi-a recunoscut participarea la răpire. El este vizat de o procedură aparte (pledează vinovat), negociată de avocaţii săi cu scopul de a obţine o pedeapsă cu închisoarea mai scurtă de doi ani, care l-ar scuti, aproape automat, de detenţie.

Procesul este programat să înceapă la 8 iunie. Clericul musulman radical Abu Omar, din Milano, a fost ridicat de pe stradă de o echipă CIA în februarie 2003, transportat în mod clandestin la o bază americană, de unde a fost trimis pe calea aerului în Egipt. Preluat de autorităţile egiptene, acesta a fost interogat şi torturat. Omar, pe numele său adevărat Hassan Mustafa Osama Nasr, a fost eliberat duminică din închisoarea egipteană de lângă Cairo, unde era deţinut. El a declarat că a fost redus la stadiul de "epavă umană" şi nu va putea depune mărturie în procesul de la Milano.

Aceste operaţiuni, care au implicat transporturi de prizonieri şi chiar deschiderea unor centre secrete de d

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 32 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 50 minute
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 34 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°