In 24 februarie este "Ziua dragostelor", o sarbatoare straveche, precrestina, numita in sudul tarii "Dragobete".
In 24 februarie "se insotesc pasarile", imi spune o batrana. "Se marita pasarile, ii nunta in cer", imi spuneau mama si tata. Ei doi "au credintat", si-au jurat credinta, logodindu-se in fata preotului de "Ziua dragostelor", pe 24 februarie, iar viata lor impreuna a fost una cu adevarat frumoasa, aproape exemplara. "Pa cine pui mana", zicea mama, "te iubeste tat anu! Ii bine sa nu fii sangur, sa te intalnesti cu cine ti-i drag. Io am credintat in ziua ceie in care se marita pasarile si am ramas laolalta pana la sfarsit, pana ce el s-o dus si m-o lasat vaduva."
Sarbatorile crestine sunt insotite de interdictii: sa nu se lucreze, sa nu se atinga partenerii intre ei, sa cinsteasca ziua aceea, adica sa nu aiba relatii apropiate si, mai ales, nu care cumva sa conceapa un copil, pentru ca acesta va fi ori handicapat, ori un potential raufacator... Sarbatoarea pagana, despre care vorbim, are insa reguli opuse. Cand pasarile zboara pe cer, tot doua cate doua, chemandu-se cu ciripiri dulci, este bine sa se are pamantul, pentru a semana graul de primavara, fiindca va fi rod maxim, si este bine sa se intalneasca drag cu drag, sa se imbratiseze, sa se iubeasca, pentru a ramane impreuna, ceea ce este adevarat si verificat in practica.
In timpuri diferite, cu mijloace diferite, se obtin adevarurile prescrise prin datina. Explicatia nu poate fi decat una, si anume, credinta celor care tin sarbatoarea, conformandu-se normelor. Credinta in buna functionare a legaturilor cu cerul, cu pasarile, cu tot ce ne inconjoara, cu entitatile sfinte rareori zarite. De altfel, se crede ca sufletul are forma de pasare, nu numai dupa ce omul a parasit lumea aceasta, ci si in timpul vietii. In mai toate vechile culturi, aratul si semanatul erau asimilate simbolic unu