Cand eram copii, toate vacantele le petreceam la tara, la bunici.

Zburdam cat era ziua de mare si seara cadeam franti de oboseala. La tara viata e foarte frumoasa. Curtea e vie, plina de animatie. Closti cu pui, curcani margelati si increzuti, bibilici pestrite si sulistoase, care se vaicaresc intr-una: pacat, pacat, pacat! Primavara, bunica punea closti pe oua si, nu dupa mult timp, ieseau din gaoace puisori aurii, negri sau pestriti, cu gatisoarele cochet decoltate, motati sau cu piciorusele in cizmulite de puf. Bunica mai intai ii punea intr-o caciula calduroasa unde ei se adaptau la viata pamanteana. Stateam ore intregi cu surorile mele ca sa admiram aceste minunate fapturi. Intr-o zi, m-am asezat pe patul din bucatarie, cu fata in sus, langa caciula cu puisori. Unul galbior a iesit timid din caciula sa vada si sa exploreze locul. L-am luat cu drag si l-am pus pe pieptul meu, mangaindu-l. El a simtit caldura respiratiei mele si mi-a intrat usurel in gura, cautand ocrotirea de sub aripa materna. A trebuit sa-i stric placerea si sa-l scot afara, pentru ca imi zgaria limba cu gherutele lui. Dimineata urmatoare, closca, cu instinctul ei matern, cloncanea pe la usa. Era o gaina voinica, cu creasta si barbii rosii, si pe care noi am botezat-o Pufa, pentru ca era mereu infoiata. Bunica a primit-o ca pe un musafir de gala, in bucatarie, dandu-i cateva boabe de porumb si incredintandu-i puisorii. Multumita, Pufa a plecat in ograda, cu "copiii" dupa ea. Mai intai in curte, apoi in gradina pe sub pomi, frunze si flori, chemandu-i sa le arate oua de furnici, musculite si viermisori, hrana lor de toate zilele. Dar, surpriza! Intre ouale puse la clocit, din intamplare s-a strecurat si unul de rata, din care a iesit un bobocel galben si pufos ca papadia, cu ochisorii negri ca doua margelute, cu labute ca niste lopatele, si cu un ciocusor galben si lataret. Pufa nu-l