Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un time-out la victorii

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 19 februarie 2007 ·

După o spectaculoasă serie de 5 victorii, divizionara A de baschet BC Mureş a fost oprită la Oradea, de o echipă locală cărora arbitrii le-au permis un joc extrem de agresiv. Altfel, un time-out oarecum firesc, la capitolul victorii, pentru că în marea performanţă cel mai greu lucru este să te menţii în mare formă.

Aşteptări mari

Meciul din oraşul de pe Criş a fost considerat una dintre cele mai echilibrate şi interesante partide din etapa de sâmbătă. Se întâlneau cele două echipe care (nesocotindu-i pe ploieşteni) au avut, până acum, cel mai prolific retur.

Pentru prima oară în acest sezon suporterii echipei mureşene au avut la dispoziţie un autocar pentru a efectua deplasarea la Oradea. Astfel, aproximativ 80 de fani îmbrăcaţi în alb-albastru au creat o atmosferă incendiară la peluza sălii Toni Alexe, eclipsându-i clar pe fanii galeriei orădene.

Oradea all-over the place

Primul angajament a fost aşteptat de cele două echipe cu următorii titulari: Morris, Maric, Rahier, Djordjic şi Apostol la gazde; Cooley, McCullough, Trif, Anderson şi Selvey la oaspeţi.

Primul sfert nu a fost deloc favorabil echipei BC Mureş. Impulsionaţi de o sală neaşteptat de zgomotoasă, orădenii au găsit ţinta rând pe rând prin Djordjic, Maric, Apostol şi Morris, nu de puţine ori din spatele semicercului. De remarcat o fază frumoasă în care Selvey îl capăceşte pe Rareş Apostol, iar Cooley marchează pe contraatac. Prea puţin însă, şi după un 8-0 run al gazdelor Mihai Corui cere timp de odihnă la scorul de 15-7, cu 5:16 minute rămase de jucat. Nici în continuare lumina de la capătul tunelului nu se vede, şi suporterii sunt delectaţi cu încă o triplă, urmată de un slam frumos al pivotului Apostol. Mureşul termină sfertul în corzi, cu McCullough, Anderson şi Selvey acumulând deja câte două greşeli personale. Rezultatul este 24-12.

Certaţi cu coşul

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 52 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 54 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°