Cind nu mai e nimic de facut, cind regulile string si ordinea ameninta haosul din care musteste norocul hotilor, salvarea sta in ceva nebanuit de cald, simpatic si natural.
Umanizeaza! Personalizeaza! Fa, din principii, persoane in carne, oase si temperament! Muta politica intre fustele inflorate ale instinctelor mici si pune la treaba pornirile necontrolabile: curiozitatea, invidia, placerea neintrecuta a omului de rind, inconjurat de pulberea ridicata de caderea celor mari.
Acest sfat distrugator de luciditate si solidaritate a transformat Romania in tara razboaielor onomastice. Nu mai vedem si nu mai auzim decit nume de persoane, vedete bine venite sau indezirabile. Depindem de ceva care se numeste Basescu si de altceva care se numeste Macovei sau, mai bine zis, de disparitia lor personala si imediata.
In aer pluteste, nerostita, ideea ca nu avem sistem, ci actori, ca discretia e o infirmitate vecina cu impotenta, iar conduita publica, o pacoste nimerita pentru nemti si alte animale domestice. Nu e nimic mai periculos pentru viata noastra comuna decit permanenta acestei confuzii intre comedie si viata de stat. Politicienii o instrumenteaza, mediile de informare o joaca fara ragaz.
Asa am ajuns sa ne punem problema viitorului in termenii unei dileme care e de fapt un joc eliminatoriu televizat: cu sau fara Basescu, cu sau fara Macovei. In ambele cazuri, iluzia e intarita de aparitia unui instrument sobru si impunator, extras din trusa grava a marilor deliberari politice: pentru Basescu, ditamai procedura de suspendare, pentru Macovei, o motiune parlamentara.
Curios si scandalos, nici Basescu, nici Macovei nu au a face cu aceasta criza care se preface ca vineaza persoane spre a ucide mai usor principii.
Cazul Basescu e mai simplu, tocmai pentru ca persoana hiperactiva a presedintelui pare sa expl
