Desi mor de invidie, sintagma din titlu nu-mi apartine. Am descoperit-o recitind un text scris acum un veac de I. L. Caragiale. Pe cat de uluitor, pe atat de valabil si astazi, pamfletul "1907. Din primavara pana-n toamna" este radiografia implacabila a unei Romanii ingenuncheate de oligarhi si supusa periodic violentelor destabilizatoare.
Ca si acum o suta de ani, grupe de interese calca totul in picioare, imbolnavind lumea cu morbul paranoic al lacomiei, nesimtirii si urii.
Pe vremea lui Caragiale, dezastrul tarii era girat de-o "pletora de semidocti, fara caractere, fara omenie, adevarati cavaleri de industrie intelectuala, carora le trebuiesc numaidecat onoruri cat de multe fara niciun merit si castig cat de mare fara multa osteneala. Aceste fabrici alimenteaza oligarhia publica ce stapaneste exclusiv tara romaneasca.
Din aceste fabrici iese si se primeneste si creste, in oarba lupta de concurenta pentru repurtarea rangurilor, distinctiunilor si profiturilor, oligarhia de aventura".
Tabloul vi se pare cunoscut? Il vedeti in fiecare zi pompat prin televiziunile aservite. Ii recunoasteti printre randuri pe "oligarhii de aventura" care, obsedati de bogatie, nu se dau in laturi de la nimic? Unul dintre ei a rostit la televiziune - intr-un puseu megalomanic - urmatoarele cuvinte, care-ar trebui sa-l duca fie la puscarie, fie la casa de nebuni: "Eu am fost spion, doamna!"
Personajul nu va pati insa nimic. E protejat de-o armata de mutanti, de "cavaleri de industrie intelectuala" orientati exclusiv spre scandal si batjocura. Nu se sfiesc sa fure voturi in parlament, plang cu lacrimi de crocodil ca referendumul initiat de presedinte ruineaza tara, pe cand referendumul anti-Basescu umple, desigur, vistieria.
Pentru a-si pastra privilegiile sunt capabili sa ne arunce in orice aventura, cat ar fi ea de n
