Cand iubirea miroase a scortisoara si trandafiri.
In vremurile demult apuse, parfumurile erau in egala masura mistice si pretioase. Navigatori temerari strabateau marile si oceanele pentru a aduce acasa mirodenii scumpe, plante vindecatoare si esente de arome orientale. Primele parfumuri le-au fost destinate zeilor drept ofranda. Fumul jertfei trebuia sa fie un semn de adoratie si supunere in fata destinului. Dar parfumurile se foloseau si pentru izgonirea demonilor si a spiritelor nefaste, pentru vindecarea bolilor si pentru iubire, insa, in mod curios, dupa sfarsitul ei.
Plantele aromate, precum tamaia, erau puse pe foc, umpland cu mirosul lor vazduhul si lasand in urma o senzatie misterioasa de magie si miracol divin. Aroma se inalta pana sus, in Olimpul zeilor. Pe turnul Babel se spune ca preotii aprindeau focuri amestecate cu tamaie.
In iatacul Cleopatrei
Primii muritori care au folosit in mod regulat parfumul au fost egiptenii. Adepti convinsi ai cultului mortilor, ei il intrebuintau la imbalsamari. Se spune ca regina Hatshepsut cultiva tamaia in niste gradini imense, apoi planta era arsa in vase de arama, pe jar de eucalipt, pe drumul ce ducea catre templul zeitei Isis. In Epoca de Aur, muritorii de rand au primit permisiunea sa utilizeze si ei tamaia, si au inceput sa se unga cu uleiul extras din ea pentru a alunga spiritele rele. Obiceiul a prins si, incet-incet, destinatia magica a devenit un mijloc de frumusete. Putine alte popoare ale antichitatii si-au dezmierdat trupurile cu uleiuri bine mirositoare, asa cum au facut supusii zeului Ra. Arta "enfleurage"-ului, adica transferul parfumului unei plante asupra uleiurilor este patentul lor. Egiptencele bogate posedau nenumarate creuzete si vase cu arome minunate, pe care le foloseau si pentru tatuaje pe corp. In 1920, la deschiderea unui mormant egiptean, s-a consta
