Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tranzactie - Incurcaturi la Daewoo Craiova

Publicat in Jurnalul, marți 20 februarie 2007 ·

Statul va avea negocieri dificile cu petitorii potentiali ai Daewoo Automobile Romania din cauza datoriilor fabricii catre stat. Datoriile sunt contestate de companie, dar constituie un potential subiect al negocierilor.

Intrunita ieri, Comisia de (re)privatizare a fostei Daewoo Automobile Romania nu a adus prea multa lumina asupra felului in care va convinge pe unul dintre potentialii petitori sa preia fabrica de la Craiova. Anterior, ministrul Finantelor Sebastian Vladescu (presedintele comisiei de privatizare), declarase ca, in sutele de pagini ale dosarului companiei, "sunt documente multe cu multe probleme de solutionat. Sunt probleme cu datoriile, cu firmele mixte, cu terenurile, cu actionarii minoritari", a declarat Vladescu, duminica, citat de NewsIn.

DATORII CONTROVERSATE. Potrivit evidentelor Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Daewoo Romania este datoare statului cu peste 2,645 miliarde de lei noi (peste 700 milioane de euro). Datoria a "rezultat din sanctiunea aplicata acestei societati de catre organele fiscale de control, ca urmare a constatarii nerespectarii gradului de integrare a productiei", sustine biroul de presa al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), responsabila de soarta companiei. Gradul de integrare a productiei reprezinta ponderea pieselor de productie locala pentru asamblarea unui vehicul, care este un indicator al respectarii prevederilor Legii nr. 71/1994 privind acordarea unor facilitati suplimentare, o lege faimoasa fara de care atunci coreenii de la Daewoo nu ar fi cumparat fabrica. Modul in care Directia Regionala Vamala Craiova calculeaza indicatorul "este diferit fata de cel utilizat de Daewoo Automobile Romania", precizeaza AVAS. Vamesii au scos datoare compania, care a contestat la 10 noiembrie 2006 notificarea ANAF. "Organele abilitate urmeaza sa se pronunte in acest caz", au ras

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 5 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 8 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 12 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 4 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°