Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că premierul Tăriceanu l-a informat în timpul unei convorbiri telefonice din această dimineaţă, că preşedintele Băsescu a refuzat în mod clar numirea lui Adrian Cioroianu la MAE.
Liderul PSD, Mircea Geoană, a confirmat, marţi seara, că, în cursul aceleiaşi zile, a avut o convorbire telefonică cu premierul Tăriceanu, dar a spus că primul ministru nu a comunicat presei că în acea discuţie l-a informat şi despre refuzul preşedintelui de a-l accepta pe Adrian Cioroianu la Externe. "Într-adevăr, am avut o conversaţie telefonică cu domnul prim ministru", a spus Geoană adăugând însă că Tăriceanu nu i-a comunicat că "dialogul firesc" pe care cei doi l-au avut "va fi invocat în conferinţa de presă".
Pe de altă parte, liderul PSD s-a arătat surprins de faptul că premierul Călin Popescu Tăriceanu nu a prezentat presei şi un alt subiect al discuţiei telefonice amintite. "Sunt surprins de faptul că nu a spus în conferinţă (primul ministru – n.red.) ceea ce m-a informat pe mine în conversaţia telefonică, anume că preşedintele Băsescu a refuzat în mod clar propunerea ca domnul Cioroianu să fie numit ministru de externe, conform propunerii peneliste", a mai spus Mircea Geoană.
Surse liberale au declarat, luni, pentru NewsIn că, înainte de şedinţa Biroului Politic Central al PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a consultat pe şeful statului cu privire la nominalizarea lui Cioroianu ca succesor al lui Mihai Răzvan Ungureanu, răspunsul fiind un semi-refuz din partea lui Traian Băsescu. Sursele citate au precizat că Băsescu i-ar fi transmis premierului că "nu crede că Adrian Cioroianu are experienţa politică necesară pentru a continua actuala linie de politică externă".
Atitudinea preşedintelui, interpretată de liberali ca fiind un semnal că Băsescu nu doreşte să semneze decretul de numire în funcţie a lu